Numărul cazurilor noi de COVID-19 a crescut în ultimele 14 zile din nou în Europa, după mai multe săptămâni de scădere susținută. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a avertizat vineri că evoluția este îngrijorătoare și în contextul scăderii numărului de teste efectuate.
Creșterea a fost de 4,6 % iar incidența a ajuns la 1.565 de cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit datelor culese până la 13 martie, cu un procent de 9,1 % în rândul persoanelor de peste 65 de ani, în timp ce 14 țări au înregistrat o curbă ascendentă a cazurilor în condițiile unei scăderi a numărului de teste efectuate, potrvit Agerpres.
Creșterea numărului contagierilor, mai ales în rândul vârstnicilor, a generat o reacție în lanț: șase țări au raportat o creștere a ratei de spitalizare, iar cinci țări a ratei de mortalitate.
Raportul săptămânal al acestui organism de referință al epidemiilor în Uniunea Europeană (UE), având sediul la Stockholm, notează totuși că doar 9 din 28 de țări au raportat o creștere a ratei de ocupare a păturilor la ATI față de săptămâna precedentă.
ECDC estimează să situația epidemică, care include și alte elemente decât incidența, este de înaltă preocupare în trei țări (Islanda, Irlanda și Țările de Jos) și de preocupare în alte 18, între care Austria, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Norvegia și Portugalia.
Situația epidemică în Belgia, Bulgaria, Ungaria, Italia, Lituania, Polonia, Spania și Suedia este de preocupare moderată, iar în cazul României este scăzută.
Prognozele pentru următoarele săptămâni în UE și în Spațiul Economic European (SEE) indică o tendință de creștere a incidenței noilor cazuri și stabilă privind spitalizările și numărul deceselor.
Aproximativ 83,1 % din populația de peste 18 ani din UE/SEE a fost vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, iar 62,9 %, cu doza de supra-rapel (booster).