Actual· 1 min citire

ALERTĂ. Carne cu listeria, retrasă dintr-un cunoscut hipermarket

ALERTĂ. Carne cu listeria, retrasă dintr-un cunoscut hipermarket

ALERTĂ. Carne cu listeria, retrasă dintr-un cunoscut hipermarket

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 iul. 2016, 13:07

Lanțul de hipermarketuri Auchan a retras de la comercializare în Franța mai multe loturi cu jambon comercializat sub marcă proprie, după ce la un control microbiologic a fost depistată bacteria listeria, care poate fi mortală. Auchan face anunțul chiar pe site-ul sau.

Pachetele au fost retrase din raioane, dar unele au fost vândute. Auchan le cere persoanelor care mai au produse din lotul respectiv să nu le consume, să le distrugă sau să le aducă înapoi la punctul de unde le-au cumpărat, unde vor primi plata ramburs.

Semne ale listeriozei

Din nefericire, unele persoane nu au nici un fel de simptome, în timp ce altele au febra sau alte simptome caracteristice unei răceli precum frisoane, dureri de cap, de spate sau simptome gastrointestinale. Foarte rar, infecția poate atacă direct sistemul nervos central, ceea ce înseamnă simptome precum dureri severe de cap, gât înțepenit, stări de confuzie, amețeli sau chiar convulsii.

Persoanele care au consumat produsul menționat și prezintă astfel de simptome sunt rugate să meargă la medicul de familie și să anunțe că au ingerat jambonul respectiv.

Femeile însărcinate trebuie să fie deosebit de atente la aceste simptome, precum și persoanele cu imunitate scăzută și persoanele în vârstă, subliniază Auchan. Infectarea în sarcina poate duce la avort, naștere prematură sau infecție, dar, depistată la timp, poate fi tratată cu antibiotice la recomandarea medicului.

Perioada de incubație în cazul listeriozei poate dura până la opt săptămâni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News