Actual· 2 min citire

Alarmant. Ce pot păți adolescenții care fumează țigări electronice

Alarmant. Ce pot păți adolescenții care fumează țigări electronice

Alarmant. Ce pot păți adolescenții care fumează țigări electronice

Publicat4 ian. 2017, 08:50
Actualizat4 ian. 2017, 08:54

Adolescenţii care recurg la ţigările electronice prezintă un risc de 6 ori mai mare decât colegii lor de a se apuca de fumat ţigarete clasice, într-un interval de 2 ani.

Mai mult, cercetătorii americani susţin că ei sunt un mediu prielnic pentru tentaţia de a experimenta alte produse de tutun, precum cel comestibil, care este extrem de periculos. Cercetătorii şi-au bazat concluziile pe studii efectuate pe un eşantion de 300 de elevi de clasele a 11-a şi a 12-a de la un liceu din sudul Californiei.

În 2014, aproximativ jumătate dintre ei au declarat că au încercat cel puțin o țigară electronică. Anul următor, cercetarea a continuat, iar concluzia este alarmantă. Circa 40 la suta din cei care răspunseseră că au experientat dispozitivul electronic de vaporizare a nicotinei trecuseră la țigările obișnuite.

La adolescenţii care au răspuns la primul sondaj că nici nu le trece prin minte să se apuce de ţigări obişnuite, realitatea a demonstrat că riscul de a o face totuşi este de 10 ori mai mare decât la cei care nu au utilizat ţigările electronice. Studiul a fost contestat de medici care utilizează dispozitive electronice, dar o cercetare similară, efectuată în paralel de Universitatea din Pittsburg pe un eşantion dublu format din persoane între 15 şi 26 d ani a ajuns la aceeaşi concluzie.

Academia Americana de Pediatrie a recomandat anul trecut ca dispozitivele de vaporizare a nicotinei să fie clasificate drept produse din tutun, tocmai din cauza fenomenului în care adolescenţii trec la ţigări obişnuite, expunându-i astfel creierul, aflat în curs de dezvoltare, la nicotină.

De altfel, Adminstraţia pentru Hrană şi Administrarea Drogurilor, din cadrul Departamentului pentru Sănătate, a decis luna trecută ca ţigările electronice să fie inscripţionate ca fiind periculoase şi a interzis vânzările către persoane cu vârsta sub 18 ani. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenţia asupra riscului folosirii ţigărilor electronice de către adolescenţi şi femei însărcinate încă din 2014.

De asemenea, consideră că şi disopzitivele de vaporizare provoacă tabagism, o maladie care ucide anual 6 milioane de persoane. Dintre acestea, 10 la sută nu fumează.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual