O persoană din trei, cu diabet, nu știe că are această boală pentru că semnele bolii sunt subtile.
Iată care sunt, însă, simptomele care ar trebui să vă îngrijoreze:
1. SETEA EXCESIVĂ. Este unul dintre primele semne de diabet. Nevoia constantă de a bea apă, gura uscată și urinarea frecventă sunt demne de îngrijorare, ca și pierderile sau creșterile inexplicabile în greutate. “Diabetul este o boală extrem de perfidă pentru că o lungă perioadă evoluează fără niciun semn. Când apare setea, urinarea, boala este deja într- o fază extrem de avansată”, avertizează medicul Nicolae Hâncu, președintele onorific al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, citat de doctorulzilei.ro.
2. DURERI DE CAP. Pe măsură ce nivelul glicemiei crește apar simptome adiționale precum dureri de cap, vedere încețoșată sau senzația de slăbiciune.
3. INFECȚII. Mai târziu apar și alte complicații: tăieturile simple și rănile superficiale se vindecă foarte greu, apar frecvent infecții urinare și mâncărimi.
4. DISFUNCȚII SEXUALE. Statisticile arată că până la 70% dintre bărbații cu diabet au probleme de potență. Motivul: diabetul afectează vasele de sânge și terminațiile nervoase din zona genitală, ceea ce face erecția și orgasmul dificile. La femei, apare uscarea vaginului. “Diabetul este însoțit chiar de la debut de foarte multe complicații, de aceea el trebuie prevenit. Dacă e depistat prediabetul se poate preveni convertirea acestuia în diabet”, explică medicul Nicolae Hâncu.