Aproape 2,4 milioane de credincioși aflați în pelerinaj la Mecca au început marți ritualul de lapidare a satanei, în prima zi a Eid al-Adha, Sărbătoarea Sacrificiului celebrată de musulmanii din întreaga lume.
Scandând "Allah Akbar" ("Dumnezeu e mare"), credincioșii au avansat în valuri succesive, sub ochiul vigilent al forțelor de securitate, pentru a arunca cu pietre în stela care îl simbolizează pe satana în valea Mina, în apropiere de Mecca. Traseul este presărat cu sticle de plastic goale și deșeuri de toate felurile dar asta nu pare să-i deranjeze deloc pe credincioși.
Toate lumea își aduce aminte de busculada uriașă din 2015 de la Mina, care s-a soldat cu circa 2.300 de morți, dar pelerinii au spus că nu se tem de repetarea unei astfel de catastrofe. "Suntem sub protecția lui Allah", afirmă May Khalifa, o egipteancă de 37 de ani care trăiește la Riad. "În pofida oboselii, sunt mulțumită de primul meu hajj (mare perinaj)", adaugă ea, arătând pietrele pe care le ține într-un săculeț.
O ploaie de pietre se abate asupra stelei spre care converg credincioșii, ale căror mișcări sunt controlate de mii de polițiști și agenți de apărare civilă, dar și de camere de supraveghere instalate de autoritățile saudite pentru a împiedica orice incident. "Slavă Domnului, nu a existat nicio busculadă mare la hajj-ul din acest an", spune Mohammed Osman, de 28 de ani, un obișnuit al pelerinajului.
Mesaj al regelui saudit
Acest ritual provoacă temeri din cauza incidentelor cu victime care s-au produs chiar înainte de busculada din 2015 și care au determinat autoritățile să amenajeze culoare din beton și poduri concepute pentru a asigura fluiditatea deplasărilor credincioșilor.
Regele Salman, care a fost prezentat la televiziunea de stat uitându-se printr-o fereastră aflată la înălțime la mulțimea de credincioși de la Mina, a adresat un mesaj musulmanilor. "Cea mai mare onoare făcută de creator țării noastre este acela de a se pune în serviciul invitaților lui Allah (pelerinii)", a scris el într-o postare rară pe Twitter. "Mă rog lui Allah ca pelerinii să-și încheie hajj-ul și pentru ca binele și pacea să continue să existe în națiunea noastră și în toate țările" lumii, a adăugat suveranul saudit.
Mai târziu, în fața responsabililor cu organizarea hajj-ului, el a adus un omagiu militarilor căzuți în războiul din Yemen, unde Arabia Saudită intervine împotriva rebelilor houthi susținuți de Iran. "Trebuie ca în această zi să ne amintim de martirii și eroii noștri care și-au dat viața pentru a-și proteja religia și patria", a spus el.
Sacrificiul lui Avraam
La Mina, tradiția este să se arunce una câte una șapte pietre în prima zi a Eid al-Adha în marea stelă, o coloană de 30 de metri înălțime, și 21 de pietre a doua și a treia zi înspre celelalte stele, mare, medie și mică.
Musulmanii au adunat luni seară pietre la Muzdalifah, în apropiere de Mecca, după ce au petrecut o zi de rugăciune și reculegere pe Muntele Arafat. Potrivit autorităților, peste 2,37 milioane de musulmani participă la hajj, care a început duminică și nu a fost marcat până acum de niciun incident major.
După lapidare, pelerinii trebuie să sacrifice un animal pentru a comemora sacrificiul profetului Avraam care, potrivit tradiției musulmane, a fost gata să-l ucidă pe fiul său Ismael la cererea lui Allah, dar în cele din urmă a sacrificat o oaie în urma intervenției Arhanghelului Gabriel. În realitate, pelerinii cumpără cupoane de la autoritățile saudite care își iau asupra lor sarcina sacrificiilor și a congelării carcaselor animalelor, care sunt trimise apoi sub formă de ajutor în țări musulmane.
După ritualului lapidării, credincioșii trebuie să meargă la Mecca pentru a face cele șapte tururi în jurul Kaaba, construcție cubică din centrul marii moschei, înainte de a face drumul ritual între dealurile Safa și Marwa. Hajj-ul este unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului și orice credincios trebuie să facă un astfel de pelerinaj cel puțin o dată în viață.
Sursa