Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis, vineri, că incidentul de la Cernobîl nu a afectat România. Evoluția radioactivății mediului la nivel national se situează în limitele obișnuite, au mai transmis reprezentanții ANPM.
”Incidentul, care a avut loc în timpul nopții trecute, la Cernobîl, după ce o dronă a lovit învelișul din beton care protejează rămășițele Reactorului 4 al fostei centrale nucleare, din Ucraina, nu reprezintă un pericol pentru români. În România, Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și coordonată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), monitorizează permanent evoluția radioactivății mediului la nivel national, iar valorile înregistrate după acest eveniment se situează în limitele obișnuite, specifice acestei perioade”, informează Agenția Națională pentru Protecția Mediului, într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, RNSRM are implementate mai multe măsuri de verificare și avertizare sau alarmare permanente care relevă orice creșteri ale radioactivității în probele de mediu monitorizate.
”Valorile arată că nu există niciun pericol pentru populație, ca urmare a acestui incident. Datele stațiilor automate sunt disponibile online pe site-ul ANPM, respectiv pe platforma EURDEP (European Radiological Data Exchange Platform), site-ul Comisiei Europene. Continuăm monitorizarea atentă a evoluției situației radioactivității mediului, coroborată cu direcția curenților de aer”, a declarat vicepreședintele ANPM, Eugen Ioan Cozma.
Conform informațiilor transmise de specialiștii de mediu, până în acest moment nu au fost semnalate modificări ale nivelurilor de radiație nici la fața locului.
Agenția Internațională a Energiei Atomice (AIEA) anunță pe X că echipa sa de la fața locului a auzit ”o explozie provenind de la arca de izolare” și că a fost informată că a fost vorba despre o dronă.
Structura metalică atinsă acoperă reactorul care a explodat în 1986 și care protejează un prim sarcofag și fragmente radioactive.