Actual· 2 min citire

Adrian Câciu: Guvernul nu ar fi început programul de vouchere de vacanță dacă ar fi văzut HORECA drept Cenușăreasa care nu are nevoie de sprijin

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 sept. 2022, 22:29

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, susține că HORECA nu este percepută de Guvern ca o „cenușăreasă” și că de aceea a și inițiat programul voucherelor de vacanță, pentru a ajuta acest sector.

„Dacă Guvernul ar fi văzut în HORECA Cenușăreasa care nu trebuie să beneficieze de sprijin, atunci nu ar fi început programul de vouchere de vacanță”, a afirmat marți ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, marți, la Conferința Națională a Industriei Ospitalității.

"Chiar dacă a avut o serie de probleme inclusiv pe sezonul estival, probleme legate și de marketingul corect sau incorect, asta rămâne de stabilit, dumneavoastră știți mai bine dacă a fost corect din partea unora, dar totuși zic eu că a beneficiat de sprijin și anul acesta din partea Guvernului. Și aici încep doar prin a readuce aminte că s-a reînceput programul de vouchere de vacanță. Dacă Guvernul ar fi văzut în HORECA Cenușăreasa care nu trebuie să beneficieze de sprijin, cred că nu ar fi început cu acest demers. Și nu în ultimul rând a achitat și datoriile care erau pe HORECA pe programul vechi", a declarat Adrian Câciu, la Conferința Națională a Industriei Ospitalității, relatează Agerpres.

Ministrul Finanțelor a afirmat că din perspectiva modului în care sectorul a performat anul acesta, statisticile arată o creștere de 48% a cifrei de afaceri față de 68% anul trecut, comparativ cu 2020, și "nu ne duc într-o zonă de tragedie".

Adrian Câciu a discutat cu reprezentații industriei HORECA, subliniind că există probleme legate de inflație, costuri la utilități și sezonalitate pe anumite zone, iar schema de ajutor de stat pentru sector urmează să fie elaborată de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Șeful ANAF - Lucian Heiuș a vorbit despre parteneriatul dintre Fisc și industria ospitalității: „Ar trebui să fie mai apropiat decât a fost până în prezent", cel puțin pe două planuri.

„În primul rând, ANAF ar trebui să asigure servicii de mai bună calitate, atât la declarare și la plată, dar și la modul la care se răspunde la întrebările adresate de firmele din sector pentru clarificarea anumitor aspecte fiscale, iar în planul al doilea ar trebui să existe o colaborare mai bună pentru a lupta împotriva celor care fac evaziune și practică munca la negru. Aceste firme fac concurență neloială celor din sector care respectă legea, a mai explicat Heiuș.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News