Dr. ing. Victor Lăcătuș, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cercetători din agricultura românească, face dezvăluiri ”din interior” despre roșiile cu moț care sunt așteptate să invadeze piețele românești în următoarea perioadă. Foarte important, specialistul care este și membru fondator al Cooperativei Agricole ”Legume de Vidra” face observații și o informare specializată cu privire la cât de dăunătoare este pentru sănătatea oamenilor stimularea tomatelor cu produse pe bază de 2,4 D.
Iată ce spune specialistul:
În lunile iunie și iulie, piețele de legume, îndeosebi cele din Capitală, sunt "invadate" de tomate a căror formă este puțin curioasă, ele având un vârf ceva mai pronunțat în partea opusă codiței, la peduncul. Acest "moț" sau mucron, apare de regulă atunci când au fost folosiți regulatori de creștere, produse care se folosesc pentru a reduce procentul de avortare a florilor în condiții climatice mai puțin favorabile.
Datorită lipsei de informații, dar în unele cazuri și cu rea intenție, aceste tomate au fost prezentate, de mai multe ori, de către unele canale TV de știri dar și în literatura de popularizare în domeniu, drept cancerigene. Uneori însă, nu aceste canale sau autori de texte sunt vinovate, ci cei care le servesc informațiile, de cele mai multe ori, în necunoștință de cauză.
Afirmația că tomatele cu "moț" sunt dăunătoare sănătății consumatorilor este TOTAL FALSĂ! Și iată de ce.
În primul rând, aceste tomate provin de la un soi bulgăresc "Precos", care are uneori tendința de a face fructe cu vârful mai mult sau mai puțin proeminent, indiferent dacă au fost sau nu stimulate. Practic, 70-80% din fructe au acest mucron fără a fi stimulate. Este adevărat că în urma stimulării, aproape toate fructele au acest mucron, care poate fi mai proeminent dacă se stimulează în exces. După părerea noastră, acesta este de fapt un defect genetic, fructul neavând o formă comercială atractivă. Dar ceeace ar fi trebuit să fie un dezavantaj comercial, s-a transformat în anii din urmă, într-un avantaj. În acest fel consumatorii diferențiază tomatele produse în România de cele importate, determinându-i pe cultivatori să-l folosească în continuare.
În al doilea rând, acest hibrid, după cum arată și denumirea lui, este unul din cei mai timpurii (Precos ≈ precocitate). Sămânța având și un preț mai accesibil, unii cultivatori îl preferă în locul altor hibrizi olandezi sau israelieni, mai „arătoși” dar mai scumpi, unii dintre aceștia ajungând și la 0,45 lei o sămânță, în timp ce, în medie, o sămânță de Prekos costă doar 0,025 lei, adică de 18 ori mai ieftină!
Un ultim argument, și poate cel mai important, îl reprezintă gustul acestui hibrid, gust care este pe placul consumatorului român. Este un gust, ia-și spune eu, balcanic, pentru că el este cerut de regulă de consumatorii din această zonă a lumii. Analizele noastre, efectuate în cadrul laboratorului de Agrochimie-Biochimie-Fiziologie al ICDLF Vidra, au demonstrat fără echivoc, de ce tomatele Precos sunt preferate altor hibrizi. Este vorba în principal de raportul dintre zahăr și aciditate. În cazul tomatelor, preferințele românilor se îndreaptă către acele soiuri și hibrizi a căror fructe au un gust ușor acrișor, gust care este dat de acest raport. În cazul celorlalți hibrizi, raportul este în favoarea zahărului, consumatorii noștri percepându-le ca fade. Nu mai spun de alte inconveniente ale unor hibrizi, care trebuie să-i mesteci ca lumea, în timp ce tomata soiului Precos, pur și simplu “se topește” în gură, scrie agrointel.ro.