Acordul BREXIT va fi gata în câteva ore

Acordul BREXIT va fi gata în câteva ore
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că bazele unui acord asupra Brexit sunt "gata" iar acesta ar putea fi concretizat în următoarele ore, scrie AFP.
"Bazele unui acord sunt gata și, teoretic, mâine putem aproba acest acord cu Marea Britanie", a declarat Tusk, la Bruxelles.
"Teoretic, în șapte - opt ore totul va fi clar", a adăugat el.
Tusk a făcut aceste declarații în momentul în care negociatorii britanici și europeni continuă discuțiile în speranța unui acord înaintea summitului de joi și vineri, la Bruxelles.
Potrivit acestuia, "totul merge în direcția bună".
Cu toate acestea, "cu Brexit și cu partenerii noștri britanici, totul este posibil", a adăugat Tusk.
"Ieri seară, eram gata să pariez că totul este reglat și gata. Astăzi, au existat anumite îndoieli de partea britanică", a precizat Tusk.
"Vom vedea, sunt în continuare optimist", a adăugat el.
Presa britanică anticipase că miercuri ar putea fi publicată o schiță a Acordului pe BREXIT.
Premierul britanic, Boris Johnson, este pe punctul de a ajunge la un acord cu UE în privința Brexitului, după concesii privind granița irlandeză, potrivit unor surse politice citate de „The Guardian”.
Boris Johnson, foarte aproape de un Acord BREXIT
Citește și:
- 23:55 - Româncă umilită în Franța după o presupusă relație extraconjugală. A fost tunsă cu forța și agresată de mai mulți membri ai familiei
- 23:43 - Dosarul PFIZER: cea mai mare presiune a statului român. Jaful din pandemie: factură de 680 de milioane de euro
- 23:42 - Val de reacții în mediul online după un videoclip publicat de Poliția Română. Ce a stârnit controversele
- 22:41 - De ce a ajuns biletul la Cupa Mondială să coste cât o mașină rulată?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























