Șapte persoane au ajuns la spital, marți seara, în urma unui accident produs în zona localității ieșene Dumbrava, în care au fost implicate două mașini.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Iași, printr-un apel primit la serviciul de urgență 112 a fost semnalat faptul că într-un accident rutier produs pe DJ 248, în zona localității Dumbrava, au fost rănite șapte persoane.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție ale ISU, printre care și o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, o autospecială de transport victime multiple și două ambulanțe tip B de la Serviciul Județean de Ambulanță.
"În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o curte. Sunt 7 persoane implicate, conștiente, neîncarcerate. Au fost preluate de către echipajele medicale. Toate victimele vor fi transportate la spital. Cauza producerii accidentului va fi stabilită de către organele in drept", a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.