Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentului de autocar care a avut loc luni seară, la Năvodari, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite.
Șoferul autocarului, în vârstă de 41 de ani, a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
Limitatorul de înălțime acroșat de autocar era presemnalizat corespunzător, cu indicator rutier.
"La data de 28 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Nuferilor, din orașul Năvodari, s-a produs un accident rutier. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că un bărbat, de 41 de ani, ar fi condus un autocar, în care se aflau 39 de persoane, și ar fi acroșat partea superioară a unui limitator de viteză, care era presemnalizat corespunzător, cu indicator rutier. În urma accidentului, au fost răniți ușor 8 pasageri, care au fost transportați la spital, unde au rămas internați. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative", a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, polițiștii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.