Trei echipaje SMURD și unul de la Ambulanță au intervenit luni seara la un accident rutier produs pe autostrada A1, la km 276, în care ar fi fost implicate patru persoane, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
Trei echipaje SMURD și unul de la Ambulanță au intervenit luni seara la un accident rutier produs pe autostrada A1, la km 276, în care au fost implicate patru persoane, însă doar una a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, conștientă, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
"Șoferul camionetei a fost descarcerat și a primit îngrijiri medicale, fiind transportat la UPU Sibiu, conștient și cu traumatism membru inferior. Celelalte trei persoane au primit îngrijiri medicale și au refuzat transportul la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.
Potrivit sursei citate și Poliției, accidentul a avut loc între un TIR, o camionetă și un autoturism.
"Șoferul autoutilitarei, cetățean străin, în vârstă de 51 de ani, a fost transportat conștient la spital. Traficul rutier în zona producerii accidentului este blocat total, deviat pe DN 1, coborâre Săliște", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Elena Welter.
ȘTIREA INIȚIALĂ
„Din primele informații, accidentul rutier s-a produs între trei autoturisme și au fost patru persoane implicate, dintre care una a rămas încarcerată. ISU Sibiu intervine de urgență cu trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și un echipaj de descarcerare. De asemenea, intervine și un echipaj SAJ. Intervenția se află în dinamică”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.
Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc între un TIR, o camionetă și un autoturism.