Marea solistă de muzică populară Maria Butaciu a murit luni seara, la vârsta de 78 de ani. Solista de muzică populară s-a aflat în comă timp de aproape două luni.
Maria Butaciu a decedat în jurul orelor 22, după ce suferise un accident vascular în urmă cu o lună și jumătate și se afla în comă de atunci.
Solista de muzica populara Maria Butaciu a ajuns în comă la spital la începutul lunii mai. Interpreta în vârstă de 78 de ani suferise un accident vascular.
Maria Butaciu se afla internată la spitalul Floreasca. Dminică dimineață a făcut un stop cardio respirator, iar în urmă cu puțin timp a mai făcut un stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut din păcate să o stabilizeze, potrivit SpyNews.
Maria Butaciu a devenit cunoscută în România datorită pieselor de dor și de dragoste pe care le-a lansat în industria muzicală, melodii care au ajuns imediat la inima publicului. Fiica ei a stat continuu alături de ea la spitalul Floreasca, acolo unde a fost internată.
Maria Butaciu a încântat publicul, vreme de 50 de ani, cu piesele "Bade, pălărie nouă", "Cui nu-i place dragostea" sau "Viață, viață, drum cotit". Maria Butaciu a interpretat îndeosebi cântecele din zona Bistrița-Năsăud.
Maria Butaciu mărturisea în urmă cu câțiva ani: "Atâta vreme cât pot să cânt, cât pot să spun ceva cu glasul, mă consider tânără. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că multe suferințe, multe neîmpliniri le uit în acest fel. CD-ul Un leac pentru suflet oglindește sufletul meu. Așa că, dacă mă uit în urmă, pot să spun că încă merge. Dacă mă uit înainte, mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să-mi păstrez glasul și să fiu sănătoasă".