Actual· 3 min citire

A murit Carmen Stănescu. Documentar de excepție despre marea actriță VIDEO

A murit Carmen Stănescu. Documentar de excepție despre marea actriță VIDEO

A murit Carmen Stănescu. Documentar de excepție despre marea actriță VIDEO

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 apr. 2018, 12:00

A murit Carmen Stănescu. Actrița Carmen Stănescu a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 92 de ani. CITEȘTE AICI toate detaliile!

A murit Carmen Stănescu. În urmă cu 5 ani, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" i-a dedicat un documentar video marii actrițe. Îl puteți urmări mai jos.

A murit Carmen Stănescu. Carmen Stănescu s-a născut la 29 iulie 1925, în București.

Carmen Stănescu a absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1948, clasa profesor Marioara Voiculescu, potrivit site-ului TNB

În adolescență, Carmen Stănescu a practicat mai multe sporturi, între care și tirul, făcând parte timp de cinci ani din echipa națională.

Carmen Stănescu a debutat în teatru în anul 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa ''Frații Karamazov'', după Fiodor Mihailovici Dostoievski, jucată la Teatrul ''Constantin Nottara'' (examen condus de profesoara Marioara Voiculescu).

Carmen Stănescu a murit. Marele REGRET al actriței din "generația de aur" a teatrului românesc

A murit Carmen Stănescu. Tot în 1945 începe să joace și pe scena Teatrului Național ''I. L. Caragiale'' din București. Aici interpretează, de-a lungul anilor, peste 30 de roluri

La Nottara a mai jucat în piesa ''Bună seara, domnule Wilde" după Oscar Wilde (regia Alexandru Bocăneț, 1971), iar la Teatrul Municipal în piesa ''Iubire pentru iubire" de William Congreve (regia Emil Mandric, 1970).

A murit Carmen Stănescu. De-a lungul carierei, Carmen Stănescu a jucat alături de mari actori, precum Silvia Dumitrescu Timică, Sonia Cluceru, Costache Antoniu, Alexandru Giugaru, Alexandru Finți, George Calboreanu, Emil Botta, Grigore Vasiliu-Birlic și mulți alții.

Carmen Stănescu a fost distribuită și în numeroase filme: "Doi vecini" după Tudor Arghezi (regia Geo Saizescu, 1958); ''Telegrame'' după I. L. Caragiale (regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi, 1959); ''Bădăranii" după Carlo Goldoni (regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi, 1960); ''Runda 6" (regia Vladimir Popescu Doreanu, 1965); ''Tinerețe fără bătrânețe" (regia Elisabeta Bostan, 1969); ''Frații Jderi" (regia Mircea Drăgan, 1974); ''Mușchetarul român" (regia Gheorghe Vitanidis, 1975); ''Premiera" după Aurel Baranga (regia Mihai Constantinescu, 1976); ''Povestea dragostei" (regia Ion Popescu Gopo, 1976); ''Războiul de Independență", serial tv (regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977), potrivit volumului ''1234 cineaști români'' (Editura Științifică, București, 1996).

A murit Carmen Stănescu. Carmen Stănescu a interpretat roluri și în numeroase scenete de televiziune, alături de mari actori precum Mihai Fotino, Dem Rădulescu sau Jean Constantin.

Pe 16 iunie 2003, actrița Carmen Stănescu și-a lansat volumul ''Destăinuiri'', apărut la Editura Universal Dalsi. Cu prilejul lansării volumului, Radu Beligan aprecia că ''destăinuirile lui Carmen Stănescu sunt scrise cu o cuceritoare sinceritate și cu o adâncă simplitate'', iar scriitorul Fănuș Neagu spunea despre Carmen Stănescu că ''este o tulburătoare actriță imposibil de egalat''.

I-au fost decernate, de-a lungul timpului, distincții, atât pentru arta actoricească, cât și pentru performanțele sale sportive: titlul de ''Maestră a sportului'' (1952), titlul de ''Artistă emerită'' (1964), Ordinul Național ''Serviciul Credincios" în grad de Ofițer (2000). A primit, de asemenea, Premiul de excelență în teatru cu ocazia împlinirii a 60 de ani de teatru, oferit în cadrul festivității ''Femeile de succes ale anului 2004", potrivit site-ului www.tnb.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News