Cel mai ușor ceas mecanic din lume a fost prezentat la Salon International De La Haute Horlogerie din Geneva. Produsul este rodul colaborării dintre Universitatea din Manchester, Richard Mille Watches și echipa McLaren F1.
Ceasul, numit McLaren RM 50-03, are carcasa realizată dintr-un compozit pe bază de grafen numit Graph TPT și cântărește doar 40 de grame. Grafenul a fost folosit și pentru elemente ale curelei. Alte materiale folosite la construcție sunt titanul și fibra de carbon, scrie Go4it.
Modelul va fi produs în ediție limitată de 75 de unități și va fi vândut exclusiv în magazinele Richard Mille. Cumpărătorii vor primi, împreună cu ceasul, o replică la scară 1:5 a monopostului McLaren Honda 2017.
Grafenul, care este de șase ori mai ușor decât oțelul și de 200 de ori mai rezistent, este varianta bidimensională a grafitului. Este format dintr-un aranjament planar (bidimensional) de atomi de carbon dispuși într-o rețea hexagonală.
Grafenul este cel mai bun conductor de electricitate și căldură cunoscut. Materialul a fost descoperit și izolat în 2004, prin exfolierea grafitului, de către un grup de cercetători de la Universitatea din Manchester.