Persoanele diagnosticate cu afecțiuni ale sistemului muscular au acum o nouă șansă. Oamenii de știință de la Universitatea din Buffalo, SUA, au descoperit o nouă capacitate a genei cunoscute sub numele de "NANOG". În momentul în care cercetătorii au expus gena la celule stem îmbătrânite, s-a constatat că ea reactivează procesele epuizate pe care le întâlnește în cale, restabilind capacitatea elementelor anatomice de a se transforma în celule musculare perfect funcționale.
Pe parcurs ce îmbătrânim, organismul nostru este supus unui proces cunoscut sub numele de "senescență". Acesta presupune faptul că celulele stem care crează noi celule, pentru a le înlocui pe cele moarte, nu se mai pot dezvolta.
De exemplu, celulele stem mezenchimale au capacitatea de a se transforma în celule musculare netede, însă, când atingem o anumită vârstă, celulele mezenchimale își pierd eficacitatea și încep să genereze celulele musculare netede care nu au în compoziție activă. În lipsa acestei proteine, celulele nu se pot contracta, așa cum se întâmplă în mod normal în cazul țesuturilor musculare.
Există două mecanisme principale care stau la baza acestei lipse de capacitate. În primul rând, celulele stem mesenchimale îmbătrânite nu pot reacționa la factorul de transformare a creșterii beta (TGF-β). Pe de altă parte, s-a constatat că în compoziția celulelor nu există kinaza proteică ascociată Rho (ROCK), ce catalizează producerea de fibre de actină.
În momentul în care au îmbunătățit activitatea genei NANOG în celulele stem mezenchimale îmbătrânite, oamenii de știință au descoperit că atât funcțiile kinazei, cât și cele ale factorului de transformare au fost restabilite. Astfel, producerea de actină a fost reluată, ceea ce a însemnat că au început să fie create din nou celule musculare funcționale.
Sursa: descopera.ro