Scandal aplanat de mascații din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, în comuna Mărăcineni din județul Argeș. Un bărbat de 38 de ani, a aruncat cu pietre într-un azil de bătrâni situat lângă casa lui. Luni dimineață, individul a fost reținut, potrivit Realitatea de Argeș.
A aruncat cu pietre într-un azil de bătrâni, duminică seară. Bărbatul din comuna Mărăcineni locuiește în vecinătatea clădirii căruia îi pusese gând rău.
În timpul atacului a spart mai multe geamuri și a rănit o persoană. Administratorul a sunat la 112 și polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov au mers la fața locului. Bărbatul a continuat să se manifeste violent și de față cu oamenii legii, aruncând cu cărămizi, pietre lemne și ce-i pica în mână.
Au fost chemați mascații de la SAS care l-au imobilizat pe bărbat și l-au dus la audieri. Acesta a susținut că azilul este construit pe terenul lui,. de aceea era furios. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice ți lovire.
În cursul dimineații de luni, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost retinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.