Actual· 3 min citire

Afecțiunea cu care se confruntă multe femei. 6 semne medicale ale chisturilor ovariene

Afecțiunea cu care se confruntă multe femei. 6 semne medicale ale chisturilor ovariene

Afecțiunea cu care se confruntă multe femei. 6 semne medicale ale chisturilor ovariene

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 iul. 2017, 15:56

Chisturile ovariene iau naștere din foliculii ovarieni. Fiecare folicul ovarian se dezvoltă, crește treptat și formează în interiorul său ovulul. Apoi foliculul se transformă în corp galben și se umple cu grăsime. Pe măsură ce crește foliculul migrează spre marginea ovarului. Sub influența hormonilor sexuali foliculul ajuns la maturitate se sparge la marginea ovarului și elimină ovulul care urmează a fi captat de trompele uterine.

Există situații însă când fie chistul folicular nu se sparge, rămânând chist, fie după spargere corpul galben se închistează – chist luteal, informează site-ul tasta.ro.

Chisturi ovariene – care sunt principalele semne și simptome?

Pentru a indentifica existența chisturilor ovariene (prin ecografie abdominală inferioară) este necesar ca femeia să se prezinte la medic. De aceea vom vorbi în articolul curent despre principalele semne și simptome care ar trebui să vaăalarmeze și să va trimită la doctor.

De multe ori chisturile ovariene au o simptomatologie redusă, nespecifică, dar asocierea mai multor simptome ar trebui să ridice semne de întrebare.

Chisturile ovariene pot evolua cu rupere (torsiune dacă sunt mari) ceea ce reprezintă o mare urgență medicală și de asemenea aceste chisturi pot sta la baza infertilității.

Semnele și simptomele chisturilor ovariene:

1. Dureri menstruale

Menstruația vine cu dureri mai frecvente și mai puternice decât în alte cazuri sau decât observi că au alte femei. Astfel în săptămâna dinaintea menstruației pot simți dureri în abdomenul inferior, în stânga sau în dreapta.

De asemenea prima zi a menstruației poate fi foarte dureroasă, însoțită și de alte simptome care sunt incluse în sindromul premenstrual sau în ceea ce numim dismenoree.

De asemenea cantitatea de sânge eliminată la menstruație poate să fie mai mare sau mai mică, în tot cazul, modificarea cantitativă este evidentă pentru femeie.

2. Durere abdominală

Durerea capătă caractere diferite și variabile. Poate fi intensă sau mai puțin intensă, de obicei în partea inferioară a abdomenului, în stânga sau în dreapta. De multe ori când apare la ovarul drept poate mima tabloul clinic al apendicitei.

Durerea poate dura de la ore la zile și întotdeauna trebuie să va ridice o suspiciune.

Dacă durerea este foarte puternică, mergeți de urgență la medic, este posibil ca un chist torsionat să se fi rupt.

3. Simptome similare cu cele de sarcină

Chisturile ovariene pot produce și simptome asemănătoare cu cele de sarcină: greață, vomă, umflarea sânilor care devin sensibili și dureroși. Un test de sarcină sau chiar prezența unei menstruații normale cel puțin două luni pot confirma absența sarcinii.

4. Amenoreea sau lipsa menstruației

Lipsa menstruației poate fi de asemenea un semn că există chisturi ovariene. În general la două luni de întârziere a menstruației se recomandă cosnultul medicului de specialitate, dar înainte de acesta ia un test de sarcină dacă este cazul.

5. Abdomen inferior sensibil

Dacă abdomenul inferior devine sensibil, dureros la palpare, atunci trebuie să va prezentați la medic. Sunt mai multe cauze care ar putea provoca dureri abdominale în partea inferioară.

6. Modificări hormonale

Unele modificări hormonale devin evidente și pot fi însoțite de chisturi ovariene. Printre acestea se numără: îngroșarea vocii, dezvoltarea pilozității excesive (păr nedorit și în locuri unde nu apăruse în mod normal), căderea părului în special în zona parietală etc.

Consultul anual la medicul ginecolog vă poate scapa de multe probleme.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News