Deși am trecut de jumătatea lunii martie, iarna nu se dă bătută așa de ușor, zapada și poleiul fiind ca la ele acasă în mai bine de jumătate din țară.
Cu toate că este încă vreme de iarnă adevărată, unii șoferi și-au schimbat deja pneurile de iarnă cu cele de vară. Când știm cu precizie momentul în care trebuie să facem schimbarea?
1. Temperatura pe timp de noapte este mai mare de 7 grade Celsius
Cel mai bun reper pentru a face schimbul de anvelope sezonier este schimbarea temperaturii exterioare. Dacă temperatura pe timp de noapte este de peste 7 grade Celsius constant, vreme de minimum 2 săptămâni, putem face schimbul de anvelope.
2. Anvelopa de iarnă începe să devină moale
Un alt reper poate fi modul în care se comportă pneul de iarnă. Acesta este gândit să fie utilizat la temperaturi joase, de sub 7 grade Celsius, ajungând la temperaturi negative foarte joase. Dacă facem greșeala să circulăm cu anvelope de iarnă pe timp de vară vom vedea că materialul din care acestea sunt fabricate devine moale și își pierde aderența.
3. Frânarea pe carosabilul umed nu este sigură
Pneurile de iarnă nu sunt gândite pentru o frânare pe carosabil umed foarte bună. Dacă întâmpinăm probleme la frânarea pe carosabil acoperit de apă, trebuie să facem schimbul de anvelope. Spre deosebire de anvelopele de iarnă, gândite să ofere aderență pe zăpadă, pneurile de vară au niște șanțuri speciale care vor evacua apa, scăzând astfel riscul de accidente.
4. Temperatura pneurilor crește la viteză mare
Un alt criteriu după care putem spune că trebuie să apelăm la pneurile de vară este temperatura pneurilor. Iar acest lucru apare mai ales în cazul călătoriilor la drum întins sau pe autostradă, când rulăm cu viteză crescută. Din cauza profilului pronunțat, special realizat pentru condiții de iarnă și aderență pe zăpadă sau polei, blocurile suprafeței de rulare se mișcă mai mult decât în cazul celor de pe o anvelopă de vară.
5. Pneurile încep să scârțâie în viraje
Un alt semn este dat de scârțâitul anvelopelor în viraje. Acest lucru se datorează tot din cauză că materialul din care este realizată o anvelopă își schimbă proprietățile când vine căldura.