Unii au noroc la bani, de alții nu se lipește și pace! Și asta pentru că pur și simplu unii sunt născuți sub o stea norocoasă. Puțini la număr, întrucât 3 sunt zodiile care dau oameni de succes.
Află dacă te-ai născut sub un semn astral predestinat norocului în viață:
Taur
Această zodie este dominată de Venus, astrul câștigurilor. De aceea, în special în privința banilor, acest nativ are cât se poate de mult noroc astfel încât să ducă o viață mai mult decât îndestulată. Găsește resurse financiare în cele mai inedite situații. Și în amor duce o viață cât se poate de liniștită și de echilibrată. Așteaptă puțin până găsește ceea ce vrea, însă întotdeauna alegerea sa va fi cea potrivită astfel că se poate spune că și în dragoste are parte de sprijinul necondiționat al astrelor.
Scorpion
Scorpionul are noroc în dragoste cu carul și, chiar dacă pare că se hotărăște greu, o face pentru că oferta e variată și vrea să aleagă în cunoștință de cauza. Fiindcă el nu iubește cu adevărat decât o dată. Are noroc și în privința banilor. Parcă e născut să îi facă, fiindcă are un talent înnăscut la afaceri. În plus, beneficiază și de pe urmă altora, astfel că nu este exclus să intre în posesia unei moșteniri. Are o intuiție deosebită care îl ajută să detecteze oportunitățile sau afacerile avantajoase.
Leu
Leul își dorește faimă și recunoaștere și are noroc de ele fără să facă mare lucru pentru asta. Prosperitatea fie face parte din viața lor încă din copilărie, datorită unor părinți descurcăreți, fie se instalează în cea de a două parte a tinereții, datorită unei cariere ambițioase. Este și un răsfățat al lui Cupidon. Nu îi lipsește norocul în dragoste, din contră, are toate șansele de partea să când vine vorba despre un partener potrivit exigențelor sale care, să fim serioși, nu sunt deloc puține.
Sursa: ele.ro