Caz îngrozitor la Spitalul Județean din Miercurea Ciuc. Trei oameni și-au pierdut câte un ochi după ce s-au infectat în acest spital cu o bacterie periculoasă. Cu toții fuseseră operați de cataractă, cu o lună în urmă, în secția de oftalmologie. Alți 6 pacienți au vederea afectată din același motiv. Din informațiile de până în prezent, spitalul și-ar fi recunoscut vina pentru această situație, relatează realitateadeharghita.net.
14 oameni care au fost operați de cataractă senilă la mijlocul lunii ianuarie, în secția de Oftalmologie a Spitalul Județean din Miercurea Ciuc, au suferit o inflamație a globului ocular. Dintre aceștia, 13 au fost reoperați.
Partea halucinantă abia acum vine și asta deoarece în caul a 3 din cele 13 cazuri medicii au fost nevoiți să le scoată ochiul, pentru a îndepărta țesuturile necrozate.
După ce s-a stabilit că bacteria Pseudomonas aeruginosa a determinat complicațiile, în unitatea medicală a fost declanșată o anchetă, pentru a stabili sursa infecției. Conducerea spitalului a comunicat că probele recoltate de pe suprafețe, instrumentar și de la personal sunt negative.
„Majoritatea pacienților au fost externați cu stare ameliorată, se ține legătura cu ei în continuare și vor revin pentru control. Trei pacienți, cu sechele majore (și-au pierdut vederea la ochiul drept) acum sunt și ei în stare ameliorată, fără simptome. La șase pacienți s-a observat deteriorarea vederii în diferită măsură, la cinci pacienți nu s-a deteriorat, respectiv s-a deteriorat în mică măsură vederea”, au declarat reprezentanții spitalului pentru ziarharghita.ro.
În luna ianuarie, bacteria respectivă a fost identificată într-o soluție oftalmică folosită în timpul operațiilor. Totuși, ancheta nu a putut stabili sursa contaminării. Conducerea a anunțat că a luat măsuri pentru dezinfectarea generală și că în acest moment în secție nu se mai fac operații. Deocamdată, nimeni nu a fost sancționat pentru cele întâmplate.
De asemenea, o serie de măsuri au fost luate în urma anchetei: „Au fost revizuite registrele de operații, registrele de sterilizare, cât și procedurile operaționale privind curățenia-dezinfecția și sterilizarea la nivelul secției Oftalmologie, s-a reorganizat circuitul în camera de sterilizare proprie a secției Oftalmologie. Au fost realizate mai multe întâlniri/instructaje cu personalul secției în vederea îmbunătățirii cunoștințelor acestora privind activitățile de curățenie/dezinfecție/sterilizare”.
Managerul spitalului și-a exprimat regretul printr-un comunicat: „Ne exprimăm regretul pentru situația ivită și compasiunea pentru pacienții afectați. Ceea ce s-a putut face din punct de vedere medical și omenește s-a făcut pentru ei și ținem legătura în continuare cu pacienții și aparținătorii lor. Această situație este una fără precedent. Pe secția Oftalmologie s-au efectuat până acum mai multe mii de operații de cataractă senilă fără probleme”.