Actual· 2 min citire

164.009 elevi prezenți la prima probă a simulării Evaluării Naționale. 4 elevi, eliminați pentru FRAUDĂ. Anunțul Ministerului Educației

Examen - imagine cu notă sugestivă

Examen - imagine cu notă sugestivă

Publicat20 mar. 2023, 14:50
Actualizat20 mar. 2023, 18:35

164.009 elevi din cei peste 177.000 înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar au fost prezenți, luni, la proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul simulării Evaluării Naționale, a anunțat Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, 4 elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.

"Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință - 13,00), au fost prezenți 164.009 elevi din cei peste 177.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent. În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 4 elevi", precizează Ministerul Educației, potrivit Agerpres.

Simularea Evaluării Naționale va continua marți cu proba scrisă la Matematică și se va încheia miercuri cu proba scrisă de limba și literatura maternă.

Subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor și a competențelor asociate acestora, conform programelor aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15,00.

Rezultatele vor fi comunicate în data de 29 martie și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute nu se trec în catalog însă prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, aceste note pot fi trecute în catalog.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obținute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale/ liceale, precizează Ministerul Educației.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News