13-15 iunie 1990. Cine a plătit pentru violențele de la mineriadă

Valea Jiului e zona unde aveam cărbunele superior, adică huilă, din care se obținea cocs pentru siderurgie, semicocs pentru metalurgie și partea enegetică, în special pentru centrala termică de la Mintia și pentru centrala de la Paroșeni, a povestit peste ani Nicolae Dicu, fost ministru al Minelor în 1990.

Dar cum a ajuns Nicolae Ceaușescu să transforme industria cărbunelui în cea mai importantă componentă a industriei energetice? S-a întâmplat la finalul anilor ‘70, după ce Iranul a decis să oprească livrarea de țiței către România. Programul național pus pe picioare de regimul comunist prevedea ca, între 1970 și 1980, să existe o creștere considerabilă a cantității de cărbune pentru termocentrale. Folosirea petrolului și a gazelor naturale pentru electricitate trebuia să scadă de la 50%, în 1981, la 5%, în 1990.

Din cauza condițiilor de muncă nu au lipsit acțiunile de protest. Cele mai cumplite manifestații din Valea Jiului au avut loc în 1929, în Lupeni. Munca grea, salariile mici și sărăcia i-au împins pe mineri la gesturi extreme. Greva minerilor a rămas în istorie ca una dintre cele mai sângeroase manifestări de protest din Valea Jiului. Cereau ca ziua de lucru să fie de opt ore, iar salariile să fie majorate cu 40 la sută. Cei care lucrau în puțuri și în focuri solicitau, de asemenea, ca angajații să fie dotați cu bocanci, alimente și echipamente noi, iar minorii să nu mai fie trimiși să muncească în subteran.

Greva generală a izbucnit în dimineața de 5 august, în Lupeni. Aproape 4.000 de muncitori de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ștefan și Carolina au refuzat să intre în subteran și s-au îndreptat spre centrul orașului Lupeni. Minerii au ocupat apoi Uzina electrică din localitate, iar activitatea ei a fost oprită. În 6 august a fost instaurată starea de asediu, iar militarii au primit undă verde să folosească armele pentru a-i împrăștia pe protestarii din jurul uzinei. Peste 20 de oameni au fost uciși pe loc, în timpul represaliilor, iar sute au fost răniți. Minerii au ripostat cu pietre, dar în cele din urmă au fost siliți să se retragă din fața ploii de gloanțe îndreptate asupra lor.

În august 1977, are loc al doilea protest de amploare, din aceleași motive. Ceaușescu își întrerupe concediul și merge în mijlocul lor. Securitatea intervine și dosarele penale curg pe bandă. La acea dată, câteva zeci de mineri de la Aninoasa au refuzat să intre în subteran și au cerut să discute cu reprezentanți din conducerea centrală a Partidului Comunist. Oamenii erau nemulțumiți pentru că pierduseră niște drepturi de care beneficiau ca lucrători în sectorul minier. Imediat, alături de ei au început să protesteze și pensionarii din minerit de la Lupeni, dar și ceilalți angajați de la exploatările din Valea Jiului.

A doua zi activitatea în zonă era paralizată. Minerii au încetat lucrul și s-au îndreptat spre Lupeni, unde urma să ajungă la discuții un membru important al Partidului Comunist Român. Prin-viceprim-ministrul Ilie Verdeț nu a reușit să-i calmeze pe mineri. Oamenii voiau să discute cu Nicolae Ceaușescu. Aflat pentru câteva zile la Neptun, liderul comunist a fost nevoit să-și schimbe planurile. A mers cu un elicopter care a aterizat la Petroșani. Aproape 30.000 de oameni îl așteptau la Lupeni. Aveau mai multe revendicări, printre care program de lucru de șase ore, vârsta de pensionare micșorată la 50 de ani, de la 52 de ani, dar și creșterea nivelului de trai al localnicilor din zonă. Speriat de mineri, Ceaușescu le-a făcut acestora mai multe promisiuni.

O parte dintre revendicările ortacilor au fost rezolvate prin acte legislative adoptate ulterior. În schimb, minerii care au participat activ la grevă au fost pedepsiți. 15 oameni au fost condamnați la închisoare în urma acțiunilor de protest. Alte mii de persoane s-au ales cu pedepse disciplinare - au fost dați afară sau mutați în alte zone. Greva minerilor din 1977 a rămas cea mai amplă mișcare de protest din timpul regimului comunist, înainte de 1989. Evenimentele au fost relatate pe larg în presa internațională. Nici în țară grevele n-au rămas fără ecou. De teama unor noi conflicte, în zonă au fost detașate forțe de ordine.

„Oficialii români care l-au acompaniat pe Ceaușescu în 3 august în vizita pe care acesta a efectuat-o în zonă ne-au spus că transmisiunea în direct a discursului lui Ceaușescu a fost imposibilă din cauza faptului că el a fost foarte rău primit, cu mulțimile huiduindu-l și ridicând pumnii la el. Au fost auziți oameni comentând că viața le era mai bună în capitalism și că fostul lider comunist Gheorghe Gheorghiu Dej nu a făcut niciodată asemenea gafe în relația cu muncitorii din inudustria grea.

În segmente ale discursului, care nu au fost raportate în presă, Ceaușescu a argumentat că neînțelegerile și îngrijorările provin de la oficialii locali care nu au știut să le explice minerilor modul în care vor fi aplicate reglementările privitoare la pensii”, arăta o notă informativă secretă a Ambasadei SUA, din 8 august 1977, publicată de Wikileaks.

13-15 iunie 1990. Protestele minerilor sunt primele care pun în umbră formarea democrației după căderea comunismului. 10 000 de mineri devastează Bucureștiul, iar Ion Iliescu le mulțumeste pentru spiritual civic. Securitatea a învins, din nou!

„Minerii nu puteau fi dirijați de nimeni. Și nici stopați de nimeni. Voiau să se afirme și lumea să-i ia în seamă pentru că ei erau preocupați de pericolul pentru industria minieră, pierderea locurilor de muncă. De aceea au fost atât de activi și vehemenți, pentru că erau interesați de soarta lor. Nu-i putea chema nimeni și ei nu puteau fi chemați de nimeni și nici dirijați de cineva”, afirmă Ion Iliescu, fost președinte al României.

Întrebat cine îi manevra pe mineri, Virgil Măgureanu, fost director al SRI, a răspuns: „Păi cine-i manevra? Se înțelege că-i manevrau, eu știu ce răspuns așteptați de la mine... să spun cum și-a băgat Securitatea coada acolo, ca să organizeze această masă de manevră. Asta vreți, nu? Unii dintre securiști care stăteau cuminți și-și așteptau, să zicem așa, noi ordine, ca să joace vreun rol. Alții, care au fost așa, mai fâșneți, acționau pe cont propriu, în nume personal”.

Considerată cea mai violentă dintre toate mineriadele care au avut loc în România după 1990, la evenimentele din 13-15 iunie minerii din Valea Jiului au fost chemați la București. Intervenția lor brutală a lăsat în urma 4 morți, potrivit datelor oficiale, peste o mie de răniți și sute de arestări. Iar atunci când a venit vremea ca vinovații să fie trași la răspundere, ancheta a făcut un pas uriaș în spate.

În anul 2019, Înalta Curte a desființat investigația procurilor, așa că dosarul trebuie să se refacă din temelii. Până la găsirea responsabililor, victimele Mineriadei sunt doar comemorate. Pe 13 iunie 1990 au fost ciocniri violente între autorități și protestatarii care manifestau pentru libertate și democrație, în Capitală. Seara, au ajuns la București trei garnituri de tren pline cu mineri din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma. Ancheta în dosarul Mineriadei a început în 1997, la șapte ani distanță de la sângeroasele evenimente.

După un șir de întreruperi și reluări, dosarul a fost trimis în judecată în 2017. Pe lista celor acuzați de infracțiuni împotriva umanității au fost 14 persoane, printre care și Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Miron Cozma.