Anul 2021 marchează centenarul descoperirii insulinei, considerată una dintre cele mai mari realizări medicale din toate timpurile, care continuă să salveze milioane de vieți în întreaga lume și a deschis calea pentru noi studii legate de diabet, una dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile și cea mai frecventă boală endocrină, caracterizată prin tulburări ale întregului metabolism.
Înainte de descoperirea insulinei, diabetul era o afecțiune fatală, relatează Agerpres.
Singurele tratamente disponibile la acea vreme erau postul și dietele cu restricții calorice (adesea numite „diete de înfometare”), dar nimic nu era cu adevărat eficient pentru a menține niveluri adecvate de glucoză în sânge și pentru a menține în viață mai mult de câteva luni persoanele cu o formă severă de diabet (cunoscută astăzi sub numele de diabet de tip 1), potrivit Federației Internaționale de Diabet - Europa (IDF-Europe).
În descoperirea insulinei s-au implicat mai mulți oameni de știință, dar rezultatele finale au fost atribuite muncii de cercetare depuse în perioada 1920-1922, în Canada, de echipa formată din medicii Frederick Grant Banting (Canada), John James Rickard MacLeod (Regatul Unit), Charles Herbert Best (SUA) și James Bertram Collip (Canada).
Dintre aceștia, Banting și Macleod au primit în 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperirea insulinei.
Alegerea celor doi a fost subiectul a numeroase controverse încă din momentul anunțării premiului, după cum se precizează chiar pe site-ul oficial al Premiilor Nobel, nobelprize.org.
În timp ce studiile de peste ocean erau în desfășurare, profesorul de fiziologie român Nicolae Constantin Paulescu descoperise deja pancreina (numită ulterior insulină), în 1916, și testase pe câini respectivul extras pancreatic.
Paulescu a solicitat ulterior Ministerului Român al Industriei și Comerțului drepturile de brevet pentru metoda sa de fabricare a pancreinei, brevet obținut la 10 aprilie 1922 (brevetul nr. 06254) .
