100 de ani de la DESCOPERIREA insulinei: Controversele din jurul atribuirii descoperirii

Înainte de descoperirea insulinei, diabetul era o afecţiune fatală, relatează Agerpres.

Singurele tratamente disponibile la acea vreme erau postul şi dietele cu restricţii calorice (adesea numite „diete de înfometare”), dar nimic nu era cu adevărat eficient pentru a menţine niveluri adecvate de glucoză în sânge şi pentru a menţine în viaţă mai mult de câteva luni persoanele cu o formă severă de diabet (cunoscută astăzi sub numele de diabet de tip 1), potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet - Europa (IDF-Europe).

În descoperirea insulinei s-au implicat mai mulţi oameni de ştiinţă, dar rezultatele finale au fost atribuite muncii de cercetare depuse în perioada 1920-1922, în Canada, de echipa formată din medicii Frederick Grant Banting (Canada), John James Rickard MacLeod (Regatul Unit), Charles Herbert Best (SUA) şi James Bertram Collip (Canada).

Dintre aceştia, Banting şi Macleod au primit în 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperirea insulinei.

Alegerea celor doi a fost subiectul a numeroase controverse încă din momentul anunţării premiului, după cum se precizează chiar pe site-ul oficial al Premiilor Nobel, nobelprize.org.

În timp ce studiile de peste ocean erau în desfăşurare, profesorul de fiziologie român Nicolae Constantin Paulescu descoperise deja pancreina (numită ulterior insulină), în 1916, şi testase pe câini respectivul extras pancreatic.

Paulescu a solicitat ulterior Ministerului Român al Industriei şi Comerţului drepturile de brevet pentru metoda sa de fabricare a pancreinei, brevet obţinut la 10 aprilie 1922 (brevetul nr. 06254) .