10 de la TRAGEDIA DE LA MIHĂILEȘTI: Supraviețuitori cu spaimă și durere, părinți fără lacrimi

În 24 mai 2004, într-o dimineață ploioasă, o explozie s-a produs la încărcătura unui tir care transporta în condiții nesigure 20 de tone de azotat de amoniu. Autotrenul a luat foc la Mihăilești (Buzău), iar deflagrația a fost nimicitoare, la locul accidentului formându-se un crater cu o adâncime de aproape șapte metri și cu un diametru de aproximativ 20 de metri.

La Mihăilești au murit atunci șapte pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, doi jurnaliști, localnici și persoane care s-au aflat la momentul deflagrației în zonă - în total 18 oameni. Alte 13 persoane, între care cinci pompieri, au fost rănite.

Sâmbătă, la monumentul funerar ridicat la Mihăilești în memoria victimelor exploziei s-au adunat rude ale morților, supraviețuitori și localnici. Au fost însă mai puțini ca niciodată - doar pompierii militari răniți atunci și rudele pompierilor decedați, alături de câțiva localnici și oficialități locale. Dacă până acum monumentul se umplea de coroane de flori, sâmbătă, la zece ani de la tragedie, doar șase-șapte coroane au fost depuse, una din partea familiei unei victime, iar restul din partea câtorva instituții, între care Guvernul.

"O rană care nu se va vindeca niciodată"

Sorin Teșcan este unul dintre supraviețuitorii tragediei de la Mihăilești. Spune că retrăiește coșmarul de acum zece ani, dar a continuat să lucreze ca pompier la ISU Buzău și chiar să participe la intervenții.

"E aceeași trăire ca în fiecare an, sunt aceleași sentimente, aceleași remușcări pe care le trăiesc mereu când vin în acest loc. Este o rană care nu se va vindeca niciodată, trăiesc tot timpul cu gândul la ce s-a întâmplat. Mi-aduc aminte exact ce s-a întâmplat, acele momente de coșmar, absolut tot. Au mai fost situații grele ca pompier, dar le-am depășit cu bine. Am însă de atunci o teamă în suflet. Dacă n-ar exista o teamă, n-ar exista nicio grijă mult mai mare față de orice intervenție. E tot timpul teama, mă însoțește", spune Sorin Teșcan, prezent, sâmbătă, la comemorarea colegilor morți la Mihăilești.

Marian Ilie Simi a trăit și el tragedia de la Mihăilești. S-a aflat în rândul pompierilor care au pornit în misiunea de la Mihăilești de acum zece ani. Suflul exploziei i-a smuls un picior, iar de atunci totul s-a schimbat pentru el. Dintr-un tânăr pompier care participa la intervenții, Simi a ajuns să lucreze la birou, tot la ISU Buzău.

"E o durere foarte mare, puteam să fiu printre colegii care nu mai sunt. Am rămas fără un picior, durerea e și mai mare. Îmi aduc aminte cum a explodat TIR-ul și cam atât, după aia nu mai știu. Au trecut greu cei zece ani, urmările le am toată viața, nu o zi, nu o lună, nu am cum să uit. Sunt la birou acum, muncă de teren nu mai pot face. Sper ca tragedia să fi schimbat ceva în privința transporturilor periculoase", povestește bărbatul.

Printre cei prezenți la comemorarea victimelor exploziei de la Mihăilești s-au aflat și câteva rude ale pompierilor morți în urmă cu zece ani.

Mama pompierului Romeo Necula spune că nu mai are lacrimi să-și plângă copilul, anul acesta fiind pentru prima dată când a avut puterea să vină la locul în care fiul său a murit.

"Nu mai am lacrimi, nu se mai termină durerea. Mi-am pierdut băiatul, e durere mare, e suferință și aștept să plecăm după el când va vrea Dumnezeu. De-abia mă țin pe picioare, lacrimi nu mai am de zece ani, n-am avut puterea să vin până acum. Tot timpul este cu mine, e în sufletul nostru. Am luat calea bisericii de atunci, acolo îmi găsesc liniștea. De zece ani mai mult am stat la mormântul lui decât acasă. Acum zece ani, în seara zilei de 23 mai am vorbit cu el, îl așteptam acasă să-mi aducă niște medicamente și nu a mai ajuns niciodată", spune femeia.
De zece ani încoace, la Mihăilești ajunge mereu tatăl ofițerului Doru Mihalache. Nici bătrânețea și nici boala nu-l împiedică să ajungă de fiecare dată la monumentul de la Mihăilești, acolo unde a murit copilul său.

"Au trecut 10 ani de când mă uit la poartă și aștept să vină. Așa un băiat am avut, bun la inimă. N-am fost de acord să se facă pompier, dar îi plăcea. De atunci nu mai sunt om", spune bătrânul îndurerat.

"Fratele meu era aliniat cu ceilalți morți, era al 11-lea"

La Mihăilești și breasla jurnaliștilor a pierdut doi oameni. Au murit atunci Ionuț Barbu, de 25 de ani, absolvent de Politehnică, și Elena Popescu, de 26 de ani. Niciunul nu era căsătorit, erau la început de drum în viață și în televiziune.

Liviu Barbu este fratele lui Ionuț. Avea 21 de ani când a murit unicul său frate. De atunci, totul s-a schimbat pentru tânărul care încă își plânge fratele.

"Aveam 21 de ani. Dormeam în același dormitor, el în pat, eu pe fotoliu, i-a sunat telefonul, m-am trezit, l-am auzit când a răspuns, a zis «hai că vin», s-a îmbrăcat, apoi m-a trezit mama când a trântit ușa de perete și mi-a zis «trezește-te că s-a întâmplat ceva». Am încercat să-l sun pe el, nu avea semnal, am plecat spre Mihăilești, am trecut de un polițist care era în trafic și nu mă lăsa să înaintez, am aflat nenorocirea când au dat la televizor. Am ajuns acolo, mi-am dat seama când am văzut, aveam o presimțire. Nu-mi spunea nimeni nimic, când a fost vorba de identificat am făcut totul cu sânge rece. Fratele meu era aliniat cu ceilalți morți, era al 11-lea, am făcut-o ca un robot, erau pompieri fără burtă, fără picioare, mirosea a carne arsă, Ionuț n-a mai avut mâini, n-a mai avut picioare. De atunci, văd altfel viața", povestește tânărul îndurerat.

Despre faptul că anul acesta Ionuț Barbu și Elena Popescu au primit titlul de cetățean de onoare din partea Primăriei Buzău, Liviu spune: "Praf în ochi, mai mult o chestie electorală".

"Un suflu cât un bloc cu zece etaje"

Vali Gheorghe, corespondent PRO TV la acea vreme, a fost primul jurnalist care a ajuns la locul carnagiului după explozie. Atunci a întârziat două minute. Au fost două minute care pentru el au însemnat viață. Își aduce aminte cum a văzut suflul exploziei de la o distanță de doi kilometri de locul accidentului: "Un suflu cât un bloc cu zece etaje".

Sâmbătă, la zece ani de la nenorocire, el a ales să nu mai participe la comemorare.

"Am primit același mesaj pe care l-au primit toți jurnaliștii. Suna așa: «auto-accidentare urmată de un incendiu la cabina unui autotir, nu sunt persoane încarcerate». Nu am vrut să mă duc inițial, pentru că fiind întuneric dacă nu prindeam imagini interesante cu flăcări nu era o știre. Mi s-a părut o știre slabă, am tărăgănat-o și apoi, aflând că este vorba despre un tir cu îngrășăminte chimice, am decis să plec gândindu-mă că poate iese ceva legat de poluare, mai ales că mesajul, fiind trimis la toți jurnaliștii, mă gândeam că se vor duce toți acolo. Am mers încet, a fost șansa vieții noastre. Am întârziat două minute. Eram la doi kilometri de locul exploziei când s-a produs. A fost cam cât un bloc cu zece etaje. Am ajuns primul acolo. Era o liniște mormântală, erau numai morți. După ce am tras primele două cadre, șeful de post, care era întins pe șosea, m-a strigat pe numele mic. Mi-a zis să-l duc la spital, să nu moară, nu mai avea haine. M-a marcat clar, nu se poate uita așa ceva", spune Vali Gheorghe, care între timp a renunțat la presă.

El este cel care a chemat ambulanța după explozie.

"Eu am chemat Salvarea, că nu știa nimeni ce era acolo. Nu mă gândeam că e cineva din presă printre victime, nu-mi făceam nicio problemă. Am trecut de două-trei ori pe lângă Ionuț, era cu fața în jos, era gol, fără mâini, fără picioare, dar nu m-am gândit că e el. Nici nu-i văzusem mașina. Apoi a venit cameramanul de la TVR, care mi-a zis că ar fi el acolo jos. Am mers amândoi lângă cadavru și ne-am dat seama că era Ionuț, fără viață. Nu ai cum să uiți așa ceva toată viața", mai spune Vali Gheorghe.

Patru ani de închisoare pentru trei oameni găsiți vinovați

Camionul încărcat cu 400 de saci cu azotat de amoniu care venea de la combinatul chimic Doljchim s-a răsturnat pe DN 2, a luat foc și a explodat la ora 5.50, chiar când pompierii încercau să lichideze incendiul. Trupurile victimelor au fost practic sfârtecate, iar componente ale autotrenului au fost aruncate la distanțe mai mari de un kilometru, provocând pagube la casele localnicilor din Mihăilești. De asemenea, geamurile clădirilor aflate la peste 500 de metri de locul accidentului au fost sparte, iar zgomotul exploziei s-a auzit inclusiv în municipiul Buzău, aflat la circa 30 de kilometri distanță. Mai mult de un sens de mers al șoselei a fost distrus în urma deflagrației.

La fața locului au ajuns pe rând echipaje ale Poliției, pompierilor, Parchetului, prefectul județului de la acea vreme, dar și jandarmi care au împrejmuit zona pe o rază de 500 de metri. Rudele celor decedați au fost ținute de jandarmi la distanță și nu au primit zeci de minute nicio informație despre identitatea celor morți în deflagrație.

După doar câteva ore de la carnagiu, ancheta s-a închis și două buldozere au început să astupe craterul format de explozie. Mașinile distruse de explozie au fost duse în curtea fostului CAP din Mihăilești, sub pază, iar circulația rutieră a fost reluată, cu toate că rămășițe umane și resturi ale autotrenului erau încă răspândite pe un perimetru de câțiva kilometri.

În noaptea de 24 spre 25 mai, ministrul Justiției Cristian Diaconescu a ajuns la Mihăilești, unde l-a criticat pe prim-procurorul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Buzău, Gheorghe Frângulescu, pentru slaba gestionare a situației și a decis redeschiderea anchetei.

După doar două zile de la producerea tragediei, muncitorii de la firma lui Dorinel Umbrărescu au terminat de asfaltat șoseaua, iar circulația rutieră a revenit la normal pe toate tronsoanele afectate.

La cinci zile de la tragedie, la fața locului a ajuns procurorul general al României de la acea vreme, Ilie Botoș, care a reușit recuperarea din teren a câtorva probe. Au apărut apoi și primele ipoteze privind producerea accidentului.

Anchetatorii au luat în calcul varianta conform căreia în momentul în care autotrenul a intrat în șanț rezervorul s-a lovit de un cap de pod, s-a spart și a luat foc din cauza unui scurtcircuit la bateria camionului. A doua ipoteză a fost aceea că sursa de foc a pornit din cabina autocamionului. A avut loc în urma incendiului o explozie de mici proporții, fără pagube, după care ar fi urmat deflagrația ucigătoare. Tot ce a precedat exploziei a fost surprins atunci de camera operatorului Ionuț Barbu, care ulterior a fost recuperată de anchetatori.

Vinovați de producerea dezastrului de la Mihăilești au fost găsiți cei trei reprezentanți ai firmelor care au asigurat transportul și livrarea azotatului de amoniu: Ionel Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Guna, patronul Mihtrans SRL, și Ion Gherghe, fost director al combinatului Doljchim din Craiova. Aceștia au fost condamnați la câte patru ani de închisoare, după un lung și dificil proces.

În decembrie 2006, Ionel Neagoe, Mihai Guna și Ion Gherghe au fost condamnați la câte patru ani de închisoare cu executare și la plata unor despăgubiri.