Actual· 3 min citire

1 MARTIE. Tradiții și obiceiuri de MĂRȚIȘOR. Zilele babelor

1 MARTIE. Tradiții și obiceiuri de MĂRȚIȘOR. Zilele babelor

1 MARTIE. Tradiții și obiceiuri de MĂRȚIȘOR. Zilele babelor

Publicat28 feb. 2014, 16:45
Actualizat28 feb. 2014, 17:34
SursăMediafax

Tradiții și obiceiuri de MĂRȚIȘOR. Mărțișorul este un simbol al reînnoirii timpului și al renașterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar și al speranței, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc și belșug.

Tradiții și obiceiuri de MĂRȚIȘOR.

În general, femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărțișoare băieților. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Semnificația firelor alb și roșu
Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărțișoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu, înșirate pe ață, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roșul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - înțelepciunea bărbatului. Astfel, șnurul mărțișorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.


De ce este bine să porți mărțișor toata luna?

Mărțișorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoși și curați ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărțișorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că și copilului îi va merge bine în viață. În alte cazuri, mărțișorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb și curat ca florile acestor arbuști.
În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare. În Transilvania, mărțișoarele se atârnă de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

ZILELE BABELOR

Fiecare ar trebui să avem o babă, indiferent care ne-o alegem. Dacă ne aducem aminte în pragul începutului de martie atunci fiecare își alege Baba preferată, urmând a aștepta să ajungă la ziua și la Baba aleasă pentru a putea ști cum îi va fi viitorul. De regulă, Baba se alege în funcție de ziua de naștere. De exemplu dacă ești născut pe ziua de 10 se face calculul: 1+0=1, iar ziua aleasă va fi 1 Martie.

Cel mai mult contează cum e vremea în ziua aleasă și nu în ce zi pică.
Dacă ziua aleasă este frumoasă și caldă sau însorită, atunci Baba va fi veselă, iar dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News