1 MAI. ZIUA MUNCII. Dintr-o sărbătoare a muncii, cu o tradiție de mai bine de un secol și cu origini americane, 1 Mai a devenit o sărbătoare micilor și a petrecerilor câmpenești, pentru majoritatea românilor. Puțini sunt cei care încalcă regula și la fel de puțini sunt și cei care își mai amintesc cum în vremurile comuniste erau siliți să participe la paradele închinate "bravilor conducători". Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită în majoritatea țărilor lumii.
1 MAI. ZIUA MUNCII. Pe 1 mai 1872, aproximativ o sută de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au ieșit în stradă pentru a cere reducerea orelor de muncă la opt, fără a le fi tăiat salariul. Trei ziele mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago, peste 65 de mii de greviști aveau să poarte adevărate lupte cu polițiștii. În urma vilențelor de stradă au rezultat mai multe victime. 17 ani mai târziu, în 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat data de 1 mai drept Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago. De atunci, ziua de 1 Mai este sărbătorită în fiecare an.
1 MAI. ZIUA MUNCII. În România, sărbătoarea muncii a fost "adusă" de regele Carol al II-lea, în 1890, dar a luat amploare abia în era comunistă. Atmosfera festivă în care se mulțumea "bravilor conducători" pentru liniștea și bunăstarea oferită era creată de oameni de la sate și din orașe, scoși cu forța din case pentru a-și manifesta "recunoștința" față de "marele erou" reprezentat, pe rând, de Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu.
Coloanele de muncitori, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.
