Radu Mazăre ajunge în ţară luni seară: A fost confirmat pe lista pasagerilor unei curse aeriene

Radu Mazăre ajunge în ţară luni seară: A fost confirmat pe lista pasagerilor unei curse aeriene
Radu Mazăre va ajunge la București, luni seara, la ora 20, escortat de o echipă de poliţiști, potrivit unor surse. El a fost confirmat pe lista pasagerilor unei curse aeriene Madagascar - Bucureşti, cu escală la Paris.
Radu Mazăre va ajunge în țară pentru a-și executa pedeapsa de 9 ani și 10 luni de închisoare, în dosarul Polaris.
"Astfel, s-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019", precizează sursa citată.
Fostul edil are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.
Radu Mazăre spunea, marți seară, într-o declarație acordată Antena 3 că nu se va opune extrădării, întrucât a obosit să mai lupte, a "luptat destul cu statul român abuziv” și nu va mai lupta și în Madagascar.
Fostul primar al Constanței se află în Madagascar, de la finele anului 2017.
Citește și:
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- 13:10 - Prefectul Constanței: Drona care a explodat în port este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană. S-a deschis dosar penal
- 13:00 - Tragedie în Sahara: zeci de persoane au murit după ce au rămas blocate în deșert fără apă și hrană
- 12:51 - Scene neobișnuite în București: un pacient a coborât din ambulanță în mijlocul traficului și a fost imobilizat de jandarmi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














