Cătălin Paraschiv, bărbatul în alb care a dat tonul măcelului din Piaţă, explicaţii BOMBĂ

Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, recunoaşte că el este "omul în alb" care a coordonat intervenţia jandarmilor de la protestul de vineri seară din Piaţa Victoriei.



Cătălin Paraschiv le-a oferit un interviu celor de la Kamikaze. Acesta a vorbit despre gazul folosit de jandarmi, spunând că "este foarte legal, aprobat şi utilizat în toată lumea", iar Oficiul special al Procuraturii SUA a considerat că acest gaz poate produce doar în stări excepţionale leziuni ale corneei, arsuri locale sau iritaţii ale mucoaselor:"Letal nu poate să fie de nicio culoare decât dacă este utilizat în cantităţi foarte mari în spaţii închise".

"Ca să fii un bun comandant trebuie să ai o perspectivă, să poţi la un moment dat să mergi chiar înspre oameni, să fii vizibil, să poţi să porţi un dialog. În momentul în care m-aş îmbrăca la fel ca oamenii mei, să-mi pun o cagulă, cască de protecţie, în combinezon, aş fi o ţestoasă, n-aş mai fi vizibil. (...) E vară, e cald, aşa am venit efectiv îmbrăcat de acasă. Aveam două posibilităţi.

Eu, unul, am mizat că n-o să se întâmple nimic la acest miting, eu n-am venit că vezi Doamne se va tulbura ordinea publică. Dacă aveam o astfel de informaţie sau măcar întrezăream o astfel de atitudine, cred că mă îmbrăcam altfel. Eu, unul, am mers până în ultima secundă că de fapt n-o să fie niciun fel de intervenţie. (...) Eşarfa - s-au folosit gazele lacrimogene, avem nevoie efectiv de o protecţie şi de un fel de batistă mai mare, că nu puteam, să scot şerveţelele din 30 în 30 de secunde", a afirmat Paraschiv.

Despre gazul lacrimogen care a afectat atât de multe persoane, Paraschiv a spus că este folosit în toată lumea și că este "legal și aprobat", dar și că nu există un antidot pentru a nu-i mai simți efectul. "Jandarmeria este dotată cu diferite dispozitive care utilizează gaze lacrimogene, aici mă refer la Cloro-benzol, de fapt e Cloro-benzal, CS, care se foloseşte în concentraţie maximă de 1%. E o concentraţie foarte mică. Dacă domnii specialişti care au apărut pe la TV măcar deschideau un Google, observau că ultimele studii s-au făcut în urma unei intervenţii a americanilor, iar Oficiul special al Procuraturii SUA, care cred că e o instituţie serioasă, a considerat că acest gaz produce doar în stări excepţionale leziuni ale corneei, arsuri locale sau iritaţii ale mucoaselor. Letal nu poate să fie de nicio culoare decât dacă este utilizat în cantităţi foarte mari în spaţii închise.

Jandarmeria foloseşte mai multe tipuri de armament şi aici mă refer la grenade iritant-lacrimogene, care au CS sub formă de pulbere, cartuşe iritant-lacrimogene pentru lansator, ceea ce s-a văzut că pleacă din armele acelea. Tragem la 45 de grade sau la 50 de grade, în funcţie de distanţa la care vrem să cadă lovitura şi bineînţeles sprayuri lacrimogene sau butelii. Tot nişte studii americane au arătat că zona cea mai toxică a CS a celui lichid. Jandarmeria nu foloseşte în stare lichidă acest gaz. E foarte legal, e aprobat şi utilizat în toată lumea. România e una din ţările care îşi cumpără muniţie nu neapărat din România", a spus Cătălin Paraschiv pentru sursa amintită.

Citiţi şi:

”Bărbatul în alb”, șeful jandarmilor violenți din 10 august, reacție halucinantă în Piața Victoriei

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
llllu
15 Aug 09:33
oricine si da seama ca e un semn masonic cel facut de el din poza, si ca jandarmii sunt niste animale dresate in spiritul masonic, care executa ordine la comanda. carne de tun se numea si inca se mai numeste orice grupare de oameni care intai este intaratata sa iasa sa si ceara drepturile apoi este linsata de jandarmi sau oamenii de ordine la comenzi date de aceiasi intaratatori. scopul: declansarea cat mai grabnica a celor ce vor sa fie...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?