Un atac chimic a avut loc sâmbătă în orașul Douma din Ghouta de Est, Siria, soldat cu cel puțin 70 de morți, printre care mulți copii, și peste 700 de oameni afectați. Forțele guvernamentale controlate de Bashar al-Assad s-ar afla la originea acestui masacru. Este de urmărit care va fi reacția puterilor occidentale.
Un atac chimic a avut loc sâmbătă în orașul Douma din Ghouta de Est, Siria, soldat cu cel puțin 70 de morți, printre care mulți copii, și peste 700 de oameni afectați.
Imagini devastatoare cu mulți morți, inclusiv copii, într-un adăpost antiaerian au fost postate pe Twitter.
Este de așteptat ca bilanțul morților să crească, potrivit BBC News. Agenția de voluntari White Helmets a publicat un mesaj pe contul de Twitter cu 150 de morți, dar mesajul a fost șters ulterior.
Rusia a afirmat duminică că regimul sirian nu a folosit arme chimice în timpul raidurilor sale împotriva rebelilor din orașul Duma, în estul provinciei Ghouta, contrar suspiciunilor Statelor Unite, transmite France Presse.
"Dezmințim categoric aceste informații", a declarat generalul Iuri Evtușenko, șeful Centrului rus pentru reconcilierea părților aflate în conflict în Siria, citat de agențiile de presă ruse.
"Suntem pregătiți, odată ce Duma va fi eliberat, să trimitem imediat specialiști ruși în apărare nucleară, chimică și biologică pentru a colecta datele care vor confirma că aceste afirmații sunt complet inventate", a adăugat el.
Statele Unite au denunțat duminică un posibil atac chimic al forțelor siriene în Ghouta de Est, ultimul bastion rebel de la porțile Damascului, unde raidurile regimului s-au soldat cu 70 de civili morți vineri și sâmbătă.
Atacul chimic a venit după un raid aerian al regimului sirian asupra ultimului bastion rebel din Ghouta de Est, echipele de salvare vorbind de un atac cu gaz sarin.
Imediat după acuzațiile Căștilor Albe, implicate în eforturile de salvare din zona rebelă, media de stat de la Damasc a negat orice responsabilitate a regimului lui Bashar al-Assad și a denunțat incidentul drept o "farsă" a insurgenților aflați în derută.
Departamentul de Stat al SUA a declarat că monitorizează rapoartele "extrem de îngrijorătoare" și că Rusia este responsabilă dacă un atac chimic a avut loc.