MENIU

Ultima zbatere a iernii. Cod portocaliu de ninsori abundente până vineri la ora 15.00

Vremea rea

Ninsoarea abundentă și gerul siberian au lovit România în ultimele zile din luna martie. Codul Portocaliu de ninsori şi vânt își face simțite efectele în jumătatea sudică a României. 

Capitala şi alte 14 judeţe se află sub Cod portocaliu de ninsori abundente până vineri la ora 15.00, în timp ce 16 judeţe se vor afla sub Cod galben de ninsori însemnate până vineri seara, potrivit avertizărilor emise de meteorologi.

Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Banatului şi al Olteniei, zone cu judeţe vizate de cod portocaliu, ninsorile vor fi abundente, vântul va avea intensificări mai mari, de 50-55 de kilometri pe oră, temporar chiar 65-75 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea.

Este posibil ca ciclonul mediteranean cu praf saharian să producă în România un fenomen mai puțin obișnuit: zăpada portocalie.

“Vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de frig”, precizează meteorologii.



COD GALBEN în perioada 22 martie, ora 15 – 23 martie, ora 20
Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece;

În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu
45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată.

În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.

Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.

COD PORTOCALIU în perioada 22 martie, ora 23 – 23 martie ora 15 

Fenomene vizate: ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol și vizibilitate scăzută;

În sudul Banatului și al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h și temporar 65...70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității.

 

Mai multe articole despre:
cod galben vremea prognoză meteo cod portocaliu