MENIU

ZILE DE FOC! Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi mai multe judeţe. 40 de grade la umbră!

Cod portocaliu de caniculă pentru Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară

După o noapte tropicală, cu 27 de grade în zori la Giurgiu şi 24 de grade la staţia Bucureşti Filaret, ziua de azi se anunţă de-a dreptul toridă în sudul ţării. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, dar şi în municipiul Bucureşti, se vor atinge chiar şi 40 de grade la umbră, iar disconfortul termic va fi accentuat. Tocmai din acest motiv, meteorologii menţin avetrizarea cod portocaliu de caniculă.

În alte 17 judeţe din sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei este cod galben, iar maximele vor ajunge la 35 - 37 de grade. Meteorologii spun că după-amiază vremea devine instabilă în special în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte, unde se aşteaptă ploi însoţite de tunete, fulgere şi chiar căderi de grindină. Mâine, ploile de vară ar putea să mai răcorescă puţin şi sudul, centrul şi estul ţării.

Potrivit ANM, pe 30 iulie, valul de căldură se va intensifica în regiunile sudice şi estice, unde va fi instituit un cod galben. În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.



În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge temperaturi maxime de 38...39 de grade, iar joi, 30 iulie, izolat se vor înregistra valori în jurul a 40 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. În aceste zone se va institui cod portocaliu.

În după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte.