MENIU

Turcia va amplasa corturi de partea siriană a frontierei pentru 30.000 de refugiați din Alep

<p>Măsura dură luată de Austria pentru a preveni un potențial aflux de migranți spre nordul Europei</p>

Autoritățile turce au anunțat sâmbătă că se pregătesc să ridice de partea siriană a frontierei o tabără de corturi care vor putea adăposti 30.000 de persoane care au fugit din calea luptelor din provincia siriană Alep, informează EFE.

Anunțul a fost făcut de Suleyman Tapsiz, guvernatorul provinciei Kilis, unde se află punctul de trecere al frontierei de la Oncupinar, principala legătură între provincia Alep și Turcia. De partea siriană a frontierei se află blocați cel puțin 15.000 de refugiați sirieni, potrivit cifrelor prezentate de ONU, cu toate că Tapsiz a susținut în fața presei că în realitate cifra ar fi de 30.000-35.000 de refugiați. El a mai spus că autoritățile turce le trimit alimente și ajutoare umanitare și vor crea o tabără de corturi pentru ei, la circa 1,5-2 kilometri de frontieră.

Totodată, Tapsiz a avertizat că numărul refugiaților blocați la graniță ar putea ajunge la 70.000 dacă vor continua bombardamentele "regimului sirian și ale avioanelor ruse" în regiune și a cerut comunității internaționale să intervină de urgență pentru a pune capăt raidurilor aeriene.

Mai multe articole despre:
null