MENIU

Tânăra diagnosticată cu gripă porcină a refuzat să completeze declaraţia de sănătate

Foto: flickr.com

Femeia de 28 de ani, venită de la New York pe 29 mai şi diagnosticată ca fiind al patrulea caz de gripă porcină de pe teritoriul României, a refuzat să completeze, la întoarcerea în ţară, declaraţia privind starea de sănătate, au precizat surse din Ministerul Sănătăţii.

Acesta nu a fost primul refuz de acest fel, motiv pentru care, printre noile măsuri anunţate luni de minister se numără aceea ca toţi călătorii ajunşi în România din Mexic, SUA şi Canada să completeze obligatoriu declaraţia privind starea de sănătate, în caz contrar riscând amendă şi chiar închisoare, de la o lună la doi ani.

Pe de altă parte, pasagerii care se întorc din SUA pe Aeroportul "Henri Coandă" din Capitală, cu noile curse directe introduse luni, vor fi supuşi unui control epidemiologic înainte de coborârea din avion, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. "Toţi pasagerii care vor veni cu aceste curse directe, ale companiei Tarom, vor fi consultaţi de medicii specialişti, pentru a determina dacă prezintă chiar şi cele mai mici simptome ale infectării cu virusul gripal A/H1N1, cum ar fi secreţii nazale apoase sau roşu în gât", au precizat reprezentanţii ministerului.

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a subliniat că aceste noi măsuri au fost luate deoarece foarte mulţi pasageri care au ajuns în România din ţările afectate de virus au refuzat să completeze chestionarul legat de starea de sănătate, care se distribuie în aeroporturi şi în avion.
Tânăra de 28 de ani şi mama acesteia, în vârstă de 56 ani, care a contractat virusul de la fiică, prin transmitere secundară, sunt cele noi cazuri de infectare cu virusul A/H1N1, anunţate luni de autorităţi. Cele două paciente sunt internate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", unde s-a început administrarea terapiei cu antivirale. Starea generală a celor două femei este bună.

Mai multe articole despre:
aeroport sănătate turist român gripă porcină A/H1N1