MENIU

S-a apucat de sport și i-au dispărut sânii. Cum a fost posibil

Transformare șocantă pentru o femeie din Canada. Aceasta s-a apucat de sport, iar sânii ei au stârnit controverse pentru că s-au mișcorat după ce a făcut sport în fiecare zi.

Mel Cech, o femeie din Canada, și-a prezentat pe Instagram evoluția fizică, în decurs de șapte ani. La început, avea un bust imens, cu sâni care i se revărsau. Acum, este aproape plată la bust și cu mușchi impresionanți, relatează DailyMail, potrivit EVZ.

A devenit dependentă de fitness și explică de ce i s-au micșorat sânii. Explicațiile sunt uimitoare. După ce și-a schimbat integral modul de alimentație și a început sportul, transformările au fost mai mult decât vizibile, scrie EVZ.

De asemenea, Mel Cech a declarat că în urma schimbării fundamentale a stilului de viață, a reușit să scape și de artrită reumatoidă.

Tânăra sfătuiește acum femeile care își doresc să își micșoreze bustul chirurgical, să se mai gândească încă o dată, deoarece este mai sănătos să te apuci de sport. În plus, nu-și mai dorea imaginea de femeie, fiind pregătită să își asume că este lesbiană. Acum, ea are o soție și amândouă cresc un băiețel.

Mel susține că sânii sunt depozite de grăsime și doar atât.

Mai multe articole despre:
null