MENIU

Palatul Ştirbei va fi transformat în spaţiu pentru galerii de artă, magazine de lux şi cafenele

Foto: www.bmms.ro

Palatul Ştirbei din Bucureşti, aflat în prezent într-un stadiu avansat de degradare, va fi restaurat, iar în spatele actualei clădiri va fi construit un corp nou, ansamblul urmând să găzduiască galerii de artă, cafenele, anticariate şi cinematografe.

Planul de reamenajare a Palatului Ştirbei, una dintre cele mai vechi clădiri din zona Podului Mogoşoaia, prevede restaurarea spaţiului pentru a putea deschide galerii de artă, magazine de lux, cafenele şi anticariate şi construirea unui nou corp de clădire în spatele palatului, un spaţiu multifuncţional cu apartamente, spaţii comerciale şi cinematografe.

Specialiştii s-au inspirat în elaborarea planurilor din proiecte asemănătoare din marile capitale europene, unde clădiri de patrimoniu deţinute de persoane particulare au fost puse în valoare ca spaţii de birouri, comerciale sau culturale, prin păstrarea stilului şi caracteristicilor iniţiale.

"Capitala este în continuare victima neglijenţei şi lipsei de fonduri. Îmi doresc foarte mult ca, prin finalizarea acestui proiect, să oferim un exemplu al contribuţiei pe care investiţiile private o pot avea la protejarea, conservarea şi revalorificarea unor clădiri de patrimoniu”, consideră arhitectul Vlad Arsene, care se ocupă de planul de restaurare a palatului.

"Palatul este acum într-un stadiu de degradare avansat, iar eu doresc, aşa cum se întâmplă de zeci de ani în toate ţările europene, să creez în centrul oraşului un spaţiu de tradiţie deschis investiţiilor şi iubitorilor de frumos deopotrivă. Va fi o schimbare pe care cu siguranţă că orice bucureştean care va trece prin centrul oraşului o va sesiza în scurt timp", declară Ovidiu Popescu.

Palatul Ştirbei a fost ridicat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în perioada 1849-1854 a funcţionat ca palat domnesc, iar apoi, până în 1948, ca reşedinţă a familiei Ştirbei-Bibescu. Între 1982 şi 1994,  palatul a adăpostit Muzeul Ceramicii şi Sticlei iar din 2005 a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Popescu.