MENIU

Guvernul va lua în calcul posibilitatea creşterii salariului minim la 700 lei, după 1 iulie

Foto: emaramures.ro

Guvernul va lua în discuţie posibilitatea creşterii salariului minim pe economie de la 600 lei la 700 lei după 1 iulie 2009, după discuţii prealabile cu patronatele, iar alocaţia pentru şomaj va rămâne legată de salariul minim, a declarat ministrul Muncii, Marian Sârbu.

"Executivul va analiza astăzi (miercuri - n.r.) o hotărâre de guvern ce priveşte ruperea prestaţiilor sociale de salariul minim pe economie şi, astfel, absolvenţii care intră pe piaţa muncii să nu mai fie plătiţi din acest an la salariul minim pe economie, însă alocaţia pentru şomaj va fi plătită în continuare la 75% din salariul minim pe economie", a precizat ministrul Muncii.

Potrivit Legii 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioada de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă, şi primesc lunar, pe aceasta perioadă, un salariu de bază minim brut, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii, 1,2 salarii de bază minime brute pe ţară pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal şi de 1,5 salarii de bază minime brute pe ţară, pentru absolvenţii de învăţământ superior.

Marian Sârbu a adăugat că, în aceste condiţii, există posibilitatea creşterii salariului minim pe economie "mai uşor" şi că această iniţiativă va fi luată în discuţie după 1 iulie 2009.
Mai multe articole despre:
salariu majorare ministrul Muncii minim Marian Sârbu