MENIU

Câştigul salarial mediu net a scăzut în august cu 3%, până la 1.348 lei

Foto: RTV

Câştigul salarial mediu net a scăzut în august cu 3% (42 lei) faţă de iulie, până la 1.348 lei (320 euro), ca urmare a restrângerii unor activităţi, precum şi a acordării în luna anterioară a unor sume din profitul net şi premii ocazionale, arată datele publicate luni de Statistică.

În iulie, câştigul salarial mediu net crescuse cu 0,8% (11 lei), faţă de luna iunie, până la 1.390 lei.

Ritmul anual de creştere a câştigurilor salariale s-a temperat la 5,6%, de la 6,3% în iulie, însă se menţine peste indicele anual al preţurilor de consum, de 4,96% în august, astfel că angajaţii din România nu au pierdut din puterea de cumpărare în ultimul an.

Câştigul salarial mediu brut a fost de 1.845 lei (437 euro) în a opta lună din acest an, fiind cu 2,9% mai mic decât nivelul din luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Raportat la octombrie 1990, puterea de cumpărare a câştigului salarial mediu era cu 22,7% mai mare în august 2009.

Cele mai mari salarii nete au fost plătite în august în activităţile din industria de fabricare a produselor de cocserie şi a celor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (3.370 lei, 799 euro), iar cele mai mici în industria de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte (786 lei, 186 euro).

În august, au fost înregistrate scăderi ale câştigului salarial mediu net între 7% şi 10% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, administraţie publică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice. 

Câştigul salarial mediu net s-a diminuat în august cu valori cuprinse între 5% şi 7% în fabricarea produselor textile, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, învăţământ, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea altor mijloace de transport, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii.

Scăderi mai modeste, cuprinse între 4% şi 5%, au avut loc în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, tăbăcirea şi finisarea pieilor, captarea, tratarea si distribuţia apei, alte activităţi de servicii.

În august au fost înregistrate şi unele creşteri ale câştigului salarial mediu net, determinate de acordarea de premii ocazionale (prime de performanţă, de vacanţă), drepturi în natură şi ajutoare băneşti din fondul de salarii şi de realizările de producţii mai mari. Astfel, în activităţile de fabricare a produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului câştigul salarial mediu net a crescut în august cu 14%, iar în industria metalurgică, activităţi de editare, extracţia minereurilor metalifere şi fabricarea băturilor, creştererile au fost cuprinse între 3% şi 5%.

Mai multe articole despre:
salariu salariu mediu net