MENIU

Aproape 36% din speciile de pe Pământ sunt ameninţate cu dispariţia, potrivit Listei Roşii

Foto: ifauna.cz

Ultima actualizare a Listei Roşii a animalelor ameninţate cu dispariţia, realizată de IUCN, arată că 17,291 de specii din cele 47,677 studiate sunt pe cale de dispariţie.

Rezultatul arată că 21% din mamifere, 30% din amfibieni, 12% din păsări şi 28% din reptile, 37% din peştii de apă dulce, 70% din plante şi 35% din nevertebrate sunt ameninţate.

"Aceasta este dovada ştiinţifică a confruntării cu criză serioasă în ceea ce priveşte extincţiile", a declarat Jane Smart, director al grupului de conservare al biodiversităţii din cadrul IUCN.

"În ianuarie se lansează Anul Internaţional al Biodiversităţii. Ultima analiză a Listei Roşii arată că ţinta din 2010 de a reducere pierderea biodiversităţi nu va fi atinsă. Este timpul ca guvernele să înceapă să se preocupe serios de salvarea speciilor şi să se asigure că este pe agenda lor la anul, întrucât nu mai avem timp", a mai spus Smart.

Dintre cele 5,490 de mamifere din lume, 79 sunt deja dispărute sau dispărute în sălbăticie, 188 sunt critic ameninţate cu dispariţia, 449 sunt ameninţate şi 505 vulnerabile.

Rozătorul voalavo (Voalavo antsahabensis) apare pe Lista Roşie ca ameninţat pentru prima oară. Această specie, endemică în Madagascar, trăieşte doar în pădurile tropicale montane şi este ameninţată de incendierile agricultorilor.

Broasca Kihansi (Nectophrynoides asperginis) a dispărut din sălbăticie. Această specie exista doar lângă Cascada Kinhasi din Tanzani, unde avea o populaţie de cel puţin 17.000 de exemplare. A dispărut însă rapid după ce s-a construit un baraj ce a scos 90% din apa cascadei.

Acestea sunt doar două exemple din tragediile biodiversităţii din acest an.

Nu totul a mers prost. Starea  unui peşte australian de apă dulce s-a îmbunătăţit, datorită eforturilor de conservare.

Pentru mai multe informaţii asupra speciilor pe cale de dispariţie şi asupra Listei Roşii, vizitaţi site-ul oficial www.iucnredlist.org.