MENIU

Meciurile pe Arena Naţională ar putea fi anulate dacă PMB nu plăteşte furnizorii de servicii

Arena Naţională

UTI Grup a anunţat marţi că ar putea suspenda serviciile de mentenanţă tehnică, întreţinere curentă şi administrare pentru Arena Naţională, din cauza nerespectării de către PMB a condiţiilor contractuale şi neonorării plăţilor pentru serviciile realizate în perioada noiembrie 2014 - februarie 2015.

"Meciurile de fotbal programate pentru 2015 pe Arena Naţională ar putea fi anulate dacă PMB nu-şi respectă obligaţiile contractuale faţă de furnizorii de servicii. Cuantumul datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti faţă de UTI Grup se ridică la momentul prezent la suma de 3.460.217 lei, dintre care 2.552.748 lei au înregistrat o întârziere de peste 64 de zile de la data scadenţei", se arată într-un comunicat al UTI Grup transmis marţi MEDIAFAX.

De la începutul colaborării, până în prezent, UTI Grup susţine că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, asigurând funcţionarea la parametri optimi a instalaţiilor tehnice din cadrul Arenei Naţionale, atât în operaţiunile zilnice, cât şi în timpul evenimentelor speciale.

În aceste condiţii, spun reprezentanţii companiei, "neplata facturilor este nejustificată, iar această situaţie periclitează buna desfăşurare a activităţii de întreţinere şi administrare a celui mai mare stadion din Romania şi menţinerea echipamentelor la standardele de calitate stipulate în contract".

Potrivit UTI, în condiţiile neplăţii consecutive a facturilor, menţinerea la un nivel optim de funcţionare a tuturor instalaţiilor care deservesc Arena Naţională şi, în special, a celor care asigură creşterea gazonului, pentru care a fost necesară o investiţie de 900.000 de euro, va fi imposibil de realizat, iar calitatea gazonului va fi afectată.

Mai multe articole despre:
fotbal meciuri arena nationala