MENIU

Goran Eriksson apreciază că Universitatea Craiova poate redeveni o forţă a fotbalului european

Duelul Universităţii lui Cârţu şi Săndoi cu suedezul Sven Goran Eriksson s-a încheiat nedecis, la fel ca în urmă cu 32 de ani. Universitatea Craiova – Shanghai East Asia 2-2; Au marcat: Briceag 22, Brandan 89 (p.); Universitatea: Brac (46 Straton) – Achim, Izvoranu (75 Kay), Frăsinescu (75 Acka), Briceag – Mateiu, Madson (87 Varga), Brandan, Tîrnăcop (56 Băluţă)– Bawab, Herghelegiu (59 Ivan). Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.

Universitatea încheie la egalitate, scor 2-2, meciul test disputat în compania formaţiei chineze Shanghai East Asia. Oltenii deschid scorul la mijlocul primei reprize. Herghelegiu îl deschide bine pe Briceag, pe culoar, fundaşul de bandă pătrunde în careu şi-l execută pe portar, la colţul scurt. Avantajul nu ţine mult. Şase minute mai târziu, Brac degajează în Hysen, iar mingea se scurge în poartă. În partea secundă, alb-albaştrii controlează ostilităţile şi se apropie ameninţător de poarta adversă. Cele mai mari şanse le au Frăsinescu, care din 6 metri trage pe lângă, şi Băluţă, care încearcă să pătrundă cu mingea în poartă, dar se interpune goalkeeper-ul. Cu trei minute înainte de final, chinezii dau lovitura, marcând după o acţiune prelungită. Craiova arată că are forţa să revină: Băluţă este faultat clar în careu, iar Brandan transformă fără emoţii. Se încheie 2-2. O nouă remiză în duelurile Universităţii cu antrenorul suedez Sven Goran Eriksson, cel care, acum 32 de ani, când era la început de carieră pe banca tehnică a formaţiei Benfica Lisabona interzicea alb-albaştrilor finala Cupei UEFA, după două egaluri.

Despre reîntâlnirea cu Eriksson, Sorin Cârţu a spus: „Mi-a făcut plăcere să-l revăd pe Sven Goran Eriksson, e un mare om de fotbal şi orice discuţie cu el este interesantă. Ne-am adus aminte de întâlnirea pe care am avut-o în urmă cu doi ani la Iaşi şi de meciul din 83. Era normal, pentru că au fost nişte meciuri de referinţă şi pentru cariera lui, erau începuturile lui ca antrenor şi a fost o reuşită faptul că a ajuns în finala Cupei UEFA, pe care a pierdut-o cu Anderlecht. N-am discutat foarte mult despre acest lucru, iar acum şi el se află la un început de drum, e o nouă experienţă pentru el în fotbalul chinez”. Directorul tehnic al Universităţii consideră că alb-albaştrii ar fi trebuit să obţină victoria astăzi: „Iarăşi am luat un gol aiurea, caracteristic pentru noi. Trebuia să câştigăm, am avut mai multe ocazii, iar la sfârşit era să şi pierdem. Şi golul doi ar putea fi trecut la categoria goluri facile, am tratat fazele superficial. Nu ştiu şi nu vreau să vorbesc deste Liga Europa. Primul obiectiv al nostru este de a ne face punctele necesare să rămânem în Liga I. Pe urmă, vedem noi ce va mai fi“.

La rândul său, Sven Goran Eriksson şi-a readus aminte cu plăcere de dubla cu Universitatea din 1983, când era pe banca lui Benfica Lisabona: „A trecut mult timp de atunci. Au fost momente frumoase, noi am ajuns în finală, dar a fost o dublă foarte grea împotriva Universităţii Craiova, care avea o echipă foarte bună atunci. Am fost şi norocoşi că am mers mai departe, dar acum este istorie. Mi-l amintesc foarte bine pe atacantul înalt, Cămătaru, dar pe lângă el mai erau şi alţi fotbalişti foarte buni, cum ar fi Balaci sau Cârţu. Nu-mi amintesc numele tuturor, dar ştiu că formau o echipă foarte puternică şi aveau nişte fani fantastici. Nu ştiu foarte multe lucruri despre fotbalul românesc din prezent, ştiu că Universitatea Craiova a promovat anul trecut pe prima scenă şi mai ştiu că se fac eforturi mari să devină iarăşi o forţă”

Mai multe articole despre:
Universitatea Craiova Sven Goran Eriksson