MENIU

Echipa care luptă pentru sănătatea inimii tale

Stresul, fumatul, stilul de viață necorespunzător, sedentarismul și dieta nesănătoasă sunt doar câțiva dintre factorii care duc la apariția bolilor cardiovasculare. Deși astfel de factori de risc pot fi evitați, din păcate numărul celor care își pierd viața din cauza afecțiunilor cardiace este foarte mare nu doar în România, ci și la nivel global.

Pentru a gestiona corect bolile inimii și ale vaselor de sânge, este esențial să existe o abordare multidisciplinară integrată, astfel încât pacienții să beneficieze de cele mai bune recomandări și de îngrijiri specifice asigurate de o echipă medicală completă, de Echipa Inimii.

Pentru depistarea din timp a diferitelor afecțiuni cardiovasculare, consultul de cardiologie efectuat în mod periodic este esențial. În funcție de caz, medicul poate recomanda și efectuarea unor investigații suplimentare, precum electrocardiograma, ecografia cardiacă sau ecografie Doppler, dar și alte teste avansate. Odată stabilit diagnosticul, următorul pas este recomandarea tratamentului adecvat. Acesta poate include schimbarea stilului de viață, medicație specifică sau tratament chirurgical.

În funcție de tipul bolii și de severitatea acesteia, medicul poate recomanda o intervenție de chirurgie cardiovasculară, de chirurgie vasculară sau o procedură de cardiologie intervențională. Astfel, Echipa Inimii include medici foarte experimentați din toate specialitățile medicale implicate în diagnosticul și tratamentul bolilor cardiovasculare.

La SANADOR, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare au acces la un management multidisciplinar integrat al afecțiunilor inimii și vaselor de sânge, asigurat de medici foarte bine pregătiți și cu vastă experiență. Echipa Inimii de la Spitalul Clinic SANADOR este alcătuită din cardiologi, cardiologi intervenționiști, chirurgi cardiovasculari sau vasculari, medici specializați în radiologie și imagistică medicală, medicină nucleară, medicină de urgență, medicină fizică și de reabilitare, pentru obținerea celor mai bune rezultate pe termen lung.

Atunci când există indicație pentru chirurgie cardiovasculară, operațiile sunt realizate în condiții de maximă siguranță în primul bloc operator complet digitalizat din România, dedicat procedurilor cardiovasculare. Intervențiile sunt realizate, în funcție de caz, atât prin abord deschis, cât și minim invaziv, prin chirurgie endoscopică sau minitoracotomie sau prin proceduri hibride, la Spitalul Clinic SANADOR funcționând Centrul de Excelență și Training în Chirurgia Cardiovasculară Minim Invazivă, acreditat internațional.

Intervențiile de cardiologie intervențională sunt realizate în Laboratorul de Cateterism de la Spitalul Clinic SANADOR, dotat cu echipamente de ultimă generație, inclusiv cu două angiografe Philips Azurion 7, ultraperformante.

Succesele terapeutice obținute de Echipa Inimii de la Spitalul Clinic SANADOR sunt susținute de specialiștii din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiovasculară de categoria I, complet digitalizată și foarte bine dotată, care asigură îngrijiri avansate pacienților cardiaci critici.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro.

Mai multe articole despre: