MENIU

Guvernul va restitui parțial despăgubirile primite pentru tezaurul dacic furat, după evaluarea artefactelor recuperate

Tezaurul dacic

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a anunțat vineri că România va restitui parțial suma de 5,85 milioane de euro primită ca despăgubire în urma jafului tezaurului dacic, Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, după efectuarea evaluărilor privind starea artefactelor recuperate.

Ioana Dogioiu a precizat că autoritățile se concentrează în prezent pe analiza obiectelor de patrimoniu găsite, iar o parte din bani va fi utilizată pentru costurile evaluării și pentru acoperirea valorii brățării dacice care nu a fost încă returnată.

„Din banii respectivi, în primul rând se va face o evaluare a stării obiectelor găsite. Înțeleg că la coif ar fi minime probleme în zona obrăzarului, dar absolut nesemnificative. După ce se va face evaluarea, se vor face eventuale reparații necesare. Se va scădea, desigur, cea de-a treia brățară, dacă până atunci nu va fi găsită. Și minus acești bani, suma, sigur, va fi restituită”, a explicat purtătoarea de cuvânt, într-o conferință de presă susținută vineri.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a confirmat că despăgubirile acordate statului român se ridicau la 5,85 milioane de euro.

Autoritățile olandeze au anunțat, joi, recuperarea Coifului de la Coțofenești și a două dintre cele trei brățări dacice sustrase în ianuarie 2025 din Muzeul Drents.