Momentul arestării lui Tiger Woods: cum a fost încătușat?
Imaginile din momentul arestării lui Tiger Woods, după ce a provocat un accident de circulație. Renumitul jucător de golf a ajuns în arestul poliției, fiind suspectat că a fost sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Din imagini se vede cum sportivul este supus de polițiști unor exerciții de echilibru și coordonare, iar ulterior i se pun cătușele.
Tiger Woods a fost arestat de poliție
Polițiștii l-au oprit pe fostul campion la golf în timp ce conducea cu o viteză peste limita legală pe o stradă din Florida, nu departe de domiciliul său.
Mașina lui Tiger Woods s-a izbit de remorca unui camion și s-a răsturnat. Sportivul a fost reținut de poliție și a fost testat pentru alcool și droguri, deși inițial refuzase testarea.
În cele din urmă, Tiger Woods a fost acuzat de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, însă a pledat nevinovat în fața tribunalului.