MENIU

Cum ne influențează citricele starea de spirit: Fructul responsabil cu controlul emoțiilor

Un studiu realizat de Universitatea Zhejiang din China arată că aromele uleiurilor esențiale de citrice pot influența starea de spirit, sincronizând răspunsurile fiziologice, neuronale și senzoriale.

Mirosul citricelor, reduce stresul

Studiul a investigat efectele inhalării aromelor a patru tipuri de uleiuri esențiale extrase din citrice: portocală navel, portocală roșie, huyou (un soi local din China) și grapefruit.

Potrivit cercetării, publicate în revista „Food Quality and Safety” și citate de El Economista, inhalarea acestor arome stimulează activitatea sistemului nervos autonom, asociată cu relaxarea, îmbunătățește ritmurile cerebrale legate de emoțiile pozitive și reduce indicatorii de stres și tensiune. Folosind tehnologii avansate precum electroencefalografia și monitorizarea sistemului nervos autonom, cercetătorii au analizat răspunsurile emoționale atât conștiente, cât și subconștiente.

„Răspunsurile emoționale la aromele alimentelor sunt, de obicei, subconștiente și greu de capturat. Prin combinarea tehnologiilor senzoriale inteligente cu analiza flavoromică, am reușit să observăm în mod obiectiv cum interacționează aromele citricelor cu sistemul nervos și creierul”, au explicat autorii studiului.

Participanții expuși la aromele citricelor au manifestat semne clare de relaxare comparativ cu cei care au fost expuși la un miros neplăcut, folosit ca martor. Măsurătorile activității cerebrale au demonstrat o creștere a undelor alfa și delta în zonele frontale și parieto-occipitale ale creierului — regiuni asociate frecvent cu reglarea emoțională.

Aceste descoperiri deschid calea către dezvoltarea unor produse alimentare, băuturi și ambalaje care pot sprijini sănătatea emoțională. Identificarea compușilor activi care influențează pozitiv starea de spirit permite crearea unor alimente funcționale și suplimente nutraceutice ce pot reduce stresul și îmbunătăți echilibrul emoțional.

Cercetătorii sugerează că utilizarea compușilor volatili din citrice nu se limitează doar la sectorul alimentar. Aceștia ar putea fi integrați și în produse de consum și medii ambientale pentru a promova starea de bine în viața cotidiană.

Mai multe articole despre:
fructe sanatate citrice