MENIU

Cozmin Gușă: Scandalul retrocedărilor nu era posibil fără protecția acordată lui Hrebenciuc din 1992

Consultantul politic, Cozmin Gușă, a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că ”scandalul retrocedărilor nu era posibil fără această protecție maximală, demonstrată, care i s-a acordat, lui Viorel Hrebenciuc, încă din 1992, când a fost șeful de campanie al lui Ion Iliescu”, fiind practic, în viziunea consultantului politic, ”perioada în care a început mega corupția în România, cu Hrebenciuc ca un exemplu de urmat pentru toți care voiau să se îmbogățească rapid și cu orice preț”. 

”Am urmărit emisiunea, chiar de la început, și m-am tot gândit la întrebarea pe care, într-un cerc mai îngust așa, de vreun an de zile, să o adresăm, câțiva bărbați din România, unii altora: câte etaje va trebui să cadă România, cu liftul, pentru ca să se poată stabiliza, având în vedere cât de hărțănită este de aceste acte de corupție, iar retrocedările sunt exemplul emblematic. Sigur, acum, apropo de ceea ce se întâmplă în PSD, există o a doua întrebarea pe care ne-o adresăm din când în când: când se va pulveriza PSD, având în vedere că nu e ținut deloc în frâu, și acolo toate energiile divergente, care de la nivel de baroni, până la nivel de conducere, pontențate de lăcomie, într-adevăr, s-au exercitat fără absolut nicio regulă. Și iată că, în două-trei zile, așa, ceea ce noi doar promovam că s-ar putea întâmpla, până la alegeri, unii spuneau că s-ar putea întâmpla după alegeri, s-a întâmplat. Acum, în cazul retrocedărilor, există și ultimul apărător. Ultimul apărător sunt acești oameni, o parte prezenți în studioul tău, alții care nu sunt prezenți, marea majoritatea anonimi, care încearcă, ca un ultim apărător, cu niște resurse personale și nefiind ajutați, într-un suficient de mare măsura, să mai salveze ce este de salvat. Însă, acest scenariu este halucinant, pentru că vorbim despre o complicitate transpartinică. Încă și astăzi ne întrebăm de ce Verestoy Attila nu e prezent, în acest dosar, dacă o să primim răspunsul că Verestoy Attilae a fost ”băiatul bun” și i-a dat în primire pe Hrebenciuc și trupa lui, o să vedem cum o să comentăm, în acel moment. Dar, dacă o să primim alt răspuns, sigur că nu va fi suficient. Acest scandal, al retrocedărilor, nu era posibil fără această protecție maximală, demonstrată, care i s-a acordat, lui Viorel Hrebenciuc, încă din 1992, când a fost șeful de campanie al lui Ion Iliescu și apoi, impus de către Ion Iliescu, ca secretar general al Guvernului Nicolae Văcăroiu. Practic, perioada în care a început mega corupția în România, nu neapărat cu Hrebenciuc ca dirijor, dar cu Hrebenciuc ca un exemplu de urmat pentru toți care voiau să se îmbogățească rapid și cu orice preț”, a declarat Cozmin Gușă.

În acest context, consultantul politic cataloghează decizia anunțată, luni, de președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, privind amânarea lansării cărții sale, drept ”simbolul marii înfrângeri pe care bătrânul a încasat-o, astăzi, în plină figură, tardiv, cu o Românie, într-adevăr hărtănită, cu un partid de care se presupunea că trebuia să aibă grijă, în calitatea sa de președinte de onoare”.

”Hrebenciuc a greșit măsura, total, acum, la bătrânețe, îmbătat fiind de propria faimă, în momentul în care s-a gândit că, de ce, dacă i-a mers cu atâtea mega scandaluri, alții au intrat în pușcărie în locul lui, alții ca Dumitri Sechelariu au murit, de ce să nu facă și el această șmecherie maximală, legată de pământul patriei și și-a permis-o și pe asta, ca pe o ultimă aroganță de om, nu mediocru. El are niște pusee de inteligență, dar nu pe atât de pronunțate după cum le văd unii, care, la rândul lor, sunt mediocri, dar, un om, nu dotat, un om care citește cărțile la cuprins și, eventual, la prefață și cam atât. În schimb, un aranjor care a fost perfect pentru mediocritatea instaurată odată cu venirea lui Ion Iliescu, adus de Nicolae Ceaușescu, alt mediocru, la putere. A fost perfect pentru regimul Iliescu, iar ceea ce titrai tu pe ecran, faptul că Iliescu și-a amânat lansarea cărții, astăzi, este simbolul marii înfrângeri pe care bătrânul a încasat-o, astăzi, în plină figură, tardiv, cu o Românie, într-adevăr hărtănită, cu un partid de care se presupunea că trebuia să aibă grijă, în calitatea sa de președinte de onoare (pentru că de la președinții de onoare, cerem înțelepciune) nu a avut nici această înțelepciune, și practic, și România aceasta, cu designul Iliescu-Hrebenciuc și alții, ci și partidul, cu același design, astăzi, sunt într-o criză, care crește exponențial și care, prin acest scandal al retrocedărilor, își arată, de fapt, pericolul pentru statul național unitar indivizibil, pentru statul de drept, care am avea pretenția că ar putea să fie astăzi România”, a mai spus consultantul politic.

În ceea ce privește anunțul făcut de Sebastian Ghiță, luni seară, la un post de televiziune, potrivit căruia cere suspendarea din PSD a lui Viorel Hrebenciuc și a lui Dan Șova, consultantul politic, Cozmin Gușă, îl califică drept ”un episod de culoare, o mișcare de șah, în campanie, o mișcare potrivită, dar la un moment de disperare”.

”Aș mai comenta episodul cu Sebi Ghiță. Este un episod de culoare, este o mișcare de șah, în campanie, este o mișcare potrivită, dar la un moment de disperare și nu am cum să nu remarc că Sebi Ghiță, în schimbul avantajelor contractelor guvernamentale, joacă cu multă grație rolul de vidanjor. Sebi Ghiță a fost vidanjorul lui Vântu și vrea să fie și vidanjorul lui Hrebenciuc, probabil că a fost și fără să se știe, vidanjorul lui Dan Voiculescu. Sebi Ghiță reușeste, în acest moment, și face o muncă rușinoasă: el își asumă inclusiv acest rol de vidanjor, astăzi, pentru că ceea ce spune Sebi Ghiță nu înseamnă supendarea lui Hrebenciuc, ceea ce spune Sebi Ghiță înseamnă arestarea lui Hrebenciuc, pentru că cererea DNA este una de arestare, iar, odată suspendat din partid, deputații vor putea să voteze liniștiți sau așa cum li se dictează, eventual printr-un vot politic, pentru salvarea candidaturii lui Ponta, care, așa cum spuneam, astăzi la prânz, este minată într-un mod aproape decisiv. Ponta încă nu este terminat, dar, fără acest gen de gesturi atât de spectaculoase, Ponta ar putea fi terminat. Probabil că dânșii au preferat spectaculozitatea, în dauna eficienței. Eu cred că o decizie, de grup, sau o decizie de la cineva respectat din PSD, ar fi fost mult mai eficientă. Mie mi-ar fi plăcut, spre exemplu, să îl aud pe Ioan Rus cerând acest lucru legat de Hrebenciuc și Șova și atunci aș fi putut avea un comentariu mult mai serios și mult mai aducător, probabil, de profit electoral pentru Victor Ponta, decât acest comentariu al lui Sebastian Ghiță, care, repet, face un joc kamikaze și este vidanjorul de serviciu”, a încheiat Cozmin Gușă.