MENIU

Sesiune extraordinară în Parlament pentru modificarea Constituției. Ce urmărește PSD

PSD insistă. Vrea sa schimbe Constituția, dar în proprii termeni. Ar vrea ca referendumul pentru modificarea Legii fundamentale să nu se suprapună cu alegerile prezidențiale, așa că se grabesc cu sesiunea extraordinară în Parlament. La finalul lui august vor să îi cheme pe aleși la muncă, pentru revizuirea Constituţiei. PSD și PNL au depus proiecte de modificare a Legii Fundamnetale, iar după ce va fi votată o formă a proiectului, cetăţenii vor fi chemaţi din nou la referendum, anunță Realitatea TV.

Parlamentarii se vor întoarce mai devreme din vacanţă. Potrivit unor surse din conducerea PSD, la finalul lunii august va fi convocată sesiunea extraordionară pentru proiectul de modificare a Constituţiei. Pentru că vorbim de schimbarea Legii Fundamentale, este nevoie ca proiectul să fie votat de cel puţin două treimi din totalul parlamentarilor.

Ca atare, şi Puterea, şi Opoziţia trebuie să îşi mobilizeze aleşii. Sunt două proiecte de revizuire a Constituţiei, unul depus de PSD-ALDE şi altul depus de PNL.

”Am discutat despre cele doua puncte de la referendum, vom vedea daca vom mai include un punct sau doua, dar acestea sunt importante, am vazut care e vointa cetatenilor”, spune Viorica Dăncilă. 

Şi au inclus initiativa Fără Penali, dar adaptată. Aproape trase la indigo, proiectul de revizuire a Constituției depus de opoziție, cât și cel al PSD ALDE prevăd interdicția persoanelor condamnate la închisoare să mai candideze pentru funcții publice. USR și PNL includ şi funcția de europarlamentar printre acestea, în timp ce social democrații au omis-o în proiectul lor:

Iar USR a venit cu critici:

”Pe partea asta de adoptare de către PSD a inițiativei, mi se pare o chestie negativa pentru ca din aceasta poziție, practic iniţiativa cetateneasca isi pierde din forta. Initiativa apartine acelui un milion de semnatari, partidele politice ar fi trebuit sa stea mai la o parte”, spune SILVIU DEHELEAN, DEPUTAT USR.

Mai mult, Stelian Ion spune că proiectul PSD este un exerciţiu de imagine, mai ales când vine vorba de amnistie şi graţiere. Diferența majoră între cele două proiecte este însă legată de interzicerea grațierii faptelor de corupție.

”PSD evident că nu a renunțat la ideea unei grațieri și amnistii colective. Ei interprezteaza după cum le convine rezultatul referendumului, ca și cum acest referendum s-ar fi referit doar la o amnistie individuală, la o grațiere individuală. Nu, acest referendum s-a referit la toate formele de grațiere și amnistie”, spune STELIAN ION.

Cele două proiecte de revizuire vor fi dezbatute în parlament in sesiunea din toamnă, iar pentru transpunerea modificărilor in Constitutie va trebui organizat un nou referendum. Cel mai probabil, la finalul lunii septembrie, întrucât cetăţenii trebuie să se pronunţe şi pe modificările făcute de Parlament

Potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central pe 3 iunie, la prima întrebare a referendumului, privind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, peste 80% au răspuns DA.

La a doua întrebare, referitoare la interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, peste 80% au răspuns DA.

Mai multe articole despre:
Constituţie PSD referendum