MENIU

Predoiu: Premierul își face o lume 'Pontistă', cu accente de dictatură. Copiază din Traian Băsescu

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, că premierul Victor Ponta "pune bazele subminării economiei naționale, pe termen lung", prin blocarea investițiilor, pentru a justifica măsurile de relaxare fiscală, care, subliniază Predoiu, au rezultat fără studii de impact și fără calcule prealabile și, mai ales, au primit criticile Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene, instituții care 'au ajutat România să iasă din criză'. În acest sens, Predoiu critică amenințarea făcută de către Victor Ponta, miercuri, în ședința de Guvern, la adresa operatorilor privați, considerând că este o dovadă clară a faptului că "nici nu înțelege mecanismele economice de bază, dar nici nu ascultă", nerecunoscând faptul că "nu a pregătit bine măsura reducerii TVA". În viziunea prim-vicepreședintelui PNL, ceea ce face Victor Ponta este "să copieze din domnul fost președinte Băsescu", construindu-se, de-a lungul timpului, "ca o replică".

"Oamenii trebuie să aibă speranța pentru că noi nu vom renunța la demersurile noastre și nu vom renunța la cele două planuri la care lucrăm: opoziția la Guvernul Ponta și, în același timă, construirea unei alternative. E mult de discutat de planurile noastre. Ca idee generală: aș vrea să spun că atât eu, cât și colegii mei am făcut o trecere în revistă atentă a tot ce s-a întâmplat în România, în ultimii 25 de ani, și concluzia e că principală cauză care a condus la un oarecare eșec, în ce privește construcția unui stat modern, e faptul că nu am avut un model propriu de dezvoltare și asta e principala diferență între PNL și ceea ce face PSD, majoritatea, guvernarea Victor Ponta. Stilul premierului ar putea fi lipsa de viziune, mediocritatea", a declarat Cătălin Predoiu. 

Prim-vicepreședintele PNL a evidențiat faptul că, în ceea ce privește întregirea salariilor, Victor Ponta nu a afirmat, până la capăt, că "banii, cei cinci miliarde de euro, rezerva, buffer-ul, în argoul de specialitate finanțist, erau acolo în Ministerul de Finanțe și erau mai dinainte de premierul Ungureanu, chiar din Guvernul Boc, și această măsură era pregătită".

"Ați vorbit de un bilanț, care este ușor de făcut. Contrabilanțul domnului Victor Ponta e mult mai substanțial. Dacă e să începem cu părțile pozitive, eu, uitându-mă în urmă, văd doar un singur lucru pozitiv substanțial: a fost întregirea salariilor, însă, ceea ce nu spune, până la capăt, în mod cinstiti, e că banii, cei cinci miliarde de euro, rezerva, buffer-ul, în argoul de specialitate finanțist, erau acolo în Ministerul de Finanțe și erau mai dinainte de premierul Ungureanu, chiar din Guvernul Boc, și această măsură era pregătită. Eu am văzut și draftul proiectului, Hotărârii de Guvern, prin care se întregeau aceste salarii. A fost o eroare tehnică, pentru că nu s-a făcut mai devreme. De această eroare a profitat premierul Ponta. De aici încolo a urmat un serial al dezastrelor împletit cu un serial al politicilor mediocre. Ceea ce face premierul, acum, este o crimă împotriva economiei naționale pentru că a tăiat investiții", a precizat Predoiu. 

În acest context, Cătălin Predoiu îl critică pe șeful Guvernului pentru că a afirmat că PNL este împotriva relaxării fiscale, subliniind că "a mințit în mod condamnabil, fără rușine".

"Îmi măsor cuvintele: la acest moment, premierul pune bazele subminării economiei,  termen lung. Se tot laudă premierul cu excedent bugetar, pe primele patru luni de zile, dar nu este datorită unui parcurs economic normal. Este generat din blocarea acestor investiții, pentru a justifica măsuri de relaxare fiscală, care măsuri au scopul să legitimeze pe premier, iar aceste măsuri nu sunt pregătite. A mințit în mod condamnabil, fără rușine, premierul spunând că atât eu, cât și colegii de la PNL suntem împotriva relaxării fiscale, dar pentru că dorim o relaxare fiscală, care să stea în picioare, pe termn lung, cerem pregătirea acestei măsuri de relaxare fiscală. Cerem studii de impact, calcule prealabile, discuții cu partenerii strategici. Altfel, aceste măsuri sunt compromise. Astăzi am avut prima dovadă: a amenințat operatorii privați, el, marele susținător al economiei de piață, că își fac prețurile cum le permite piața. Din nou, populist, în loc să recunoască faptul că nu a pregătit bine măsura reducerii TVA. Iată ce am vrut să îi spunem când i-am atras atenția: când l-am sfătuit, i-am cerut 'discută cu cei care au ajutat România să iasă din aceasta criză' (...) Aceste instituții nu sunt dușmanii României, au ajutat România să iasă din criză, au pus la dispoziție fonduri, credibilitate externă, fonduri europene nerambursabile. De ce nu discutați cu ei?", a mai spus Cătălin Predoiu. 

Prim-vicepreședintele PNL susține că "Victor Ponta nu numai că nu înțelege mecanismele economice de bază, dar nici nu ascultă", iar, "când nu îi convine ce aude, jignește și minte".

"L-a trimis pe ministrul Eugen Teodorivici la Washington și când s-a întors, ce ne-a anunțat: că sunt întârzieri în programele cu FMI și Comisia Europeană în ceea ce privește reformele din economie, dar a spus 'nu vă spun acum, o sa discutăm cândva'. Nu, nu, veniți și spuneți-le. A anunțat că sunt probleme tehnice, în legătură cu aplicarea Codului Fiscal și că vor fi discuții în luna mai cu FMI. Păi, dacă sunt probleme tehnice, de ce îi dai drumul în Parlament? De ce nu le discuți în prealabil și de ce trebuie să bați drumul, să cheltui banii statului până la Washington? A venit vicepreședintele Comisiei Europene, la Palatul Victoria, și i-a stins lumina domnului Ponta, i-a zis că sunt probleme cu Codul Fiscal. Eugen Teodorovici a mai spus că este oligatoriu să avem un acord cu FMI, pentru că ne asigură credibilitate pe piețele externe, la refinanțare. Toate aceste lucruri i s-au explicat domnului Ponta, punct cu punct (...) Victor Ponta nu numai că nu înțelege mecanismele economice de bază, dar nici nu ascultă. Când nu îi convine ce aude, jignește și minte. Noi vrem o relaxare fiscală și o reformă economică reală și nu formală, care să țină câțiva ani (...) În loc să fi făcut măsurători înainte, să fi stat de vorbă cu retailerii mediului de afaceri, vine și spune 'lasă, domne, că merg eu la ăștia și le rup capul', astăzi, spunea, mai pe românește, din capul Guvernului României (...) Astăzi a mai luat o măsură din programul PNL: cadastrul, în regulă, dar pregătește-le, nu le comprimite. Ăsta e bilanțul domnului Ponta", a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

Pe de altă parte, Cătălin Predoiu a criticat afirmația făcută de premier, la finele prezentării bilanțului celor trei ani de guvernare, susținând că subminează încrederea în justiție. În viziunea sa, premierul "își creează o lume a lui 'Pontistă', care, pe alocuri, are elemente de dictatură", adăugând că nu s-a mai întâlnit niciodată cu o situație, ca cea de astăzi, în care șeful Guvernului să amenințe operatorii privați.

"A mai scos o enormitate gravă, care a trecut neobservată, a zis așa la final: 'fac și eu o glumă', premierul nu face glume legat de politicile de stat, 'fac o glumă, știți că cutare și cutare vor merge la pușcărie'. Nu vorbim de persoane, vorbim de un principiu. Dumneata, premierul României, capul puterii executive, vii și spui că 'vă asigur eu că ăștia doi merg în pușcărie'. Pe ce bază? Vă dați seama cât subminează o astfel de declarație încrederea în justiție? Un premier poate să pună oameni în pușcărie? Cum e posibil să faci o astfel de declarație? Ce face domnul Ponta, de mulți ani de zile, este să copieze din domnul fost președinte Băsescu, asta face, s-a construit ca o replică. Din păcate, nu copiază decât acele puncte mai puțin lăudabile, din păcate. Problema este că domnul Ponta nu se axează pe niște linii care vizează modernizarea statului, întărirea justiției, întărirea economiei. Domnul Ponta face jonglerii, sare de la un subiect la altul, lasă probleme nerezolvate și minează domenii. Își creează o lume a lui 'Pontistă', care, pe alocuri, are elemente de dictatură. Ce am văzut, astăzi, la Guvern, nu am mai văzut niciodată, să vii la Guvern să ameninți operatorii privați", a afirmat prim-vicepreședintele PNL.