MENIU

Klaus Iohannis i-a retras Ordinul "Steaua României" lui Mihai Necolaiciuc, fostul director CFR

Klaus Iohannis a semnat decretul privind retragerea decorației Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler fostului director CFR, Necolaiciuc Mihai, având în vedere Decizia Penală nr. 1758 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, prin care Necolaiciuc a fost condamnat definitiv la opt ani închisoare pentru abuz în serviciu, informează Administraţia Prezidenţială. 

Ordinul a fost acordat prin Decretul Președintelui României nr. 554 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 16 decembrie 2000.

Inițial, Necolaiciuc a fost condamnat în iunie 2015 de Judecătoria Sectorului 1 la 10 ani închisoare, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel București la opt ani.

Necolaiciuc a mai fost condamnat definitiv într-un alt dosar de deturnare de fonduri la patru ani și șase luni închisoare, el fiind însă eliberat condiționat în iulie 2015.

Curtea de Apel București a dispus ca din cei opt ani de închisoare să fie scăzuți aproximativ trei ani și trei luni, respectiv perioada când a stat în arest preventiv (iunie 2009 — ianuarie 2012) și perioada petrecută în penitenciar (octombrie 2014 — iulie 2015).