MENIU

Klaus Iohannis, despre criza bebeluşilor: M-am informat, urmăresc cu atenţie. Aştept un raport

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, la ora 17.00. Acesta a precizat că urmăreşte cu atenţie şi îngrijorare evoluţia bebeluşilor diagonosticaţi cu sindrom hemolitic uremic din Argeş şi a punctat că a avut două întâlniri pe această temă cu ministrul Sănătăţii, cerându-i şi un raport. Preşedintele a mai spus că este prematur să spună dacă autorităţile au gestionat necorespunzător criza bebeluşilor.

Realitatea.net a transmis live-text declaraţiile preşedintelui. Iată cele mai importante declaraţii:

"Buna ziua. Sunt cateva chestiuni interesante pentru opinia publica.

Retragerea decoraţiei lui Tokes

Prima chestiune se refera la decoratia lui Laszslo Tokes care i-a fost atribuită in 2009 si in urma unor declaratii, consiliul de onoare s a sesizat si i-a fost retrasa decoraţia. Instantelele au admis ca Consiliul a avut dreptrate, dupa parerea mea cred ca trebuie sa tinem cont de cateva lucruri: cel care acorda distinctii vrea sa acorde un merit. Avand in vedere toate acestea am decis sa ii retrag ordinul "Steaua Romaniei".

Mandatul lui Dacian Cioloş la Consiliul European

A doua chestiune este mandatul pe care i l-am dat lui Dacian Cioloş, pentru a merge la Bruxelles, luni. Summitul UE-Turcia şi întâlnirea informală a liderilor din Consiliul European. Scopul acestor întâlniri este de a evalua stadiul măsurilor luate pentru fluxul migraţionist din ruta balcanică. Mandatul pe care l-am dat domnul prim-ministru este foarte clar şi se înscrie în logica poziţiilor noastre pe care le-am avut şi până acum. E clar că e nevoie de un control mult mai riguros la graniţele externe. Este nevoie de măsuri ferme, convenite de ocmun acord pentru a găsi soluţii pentru fenomenul migraţionist.

Vizită în Israel si Palestina

Al treilea punct: începând de duminică, voi face o vizită de stat în Israel şi Palestina. O vizită stabilită de câteva luni de zile, care nu poate fi contramandată. Suntem în situaţia foarte bine în care atât preşedintelee, cât şi premierul ştiu foarte bine cum să reprezinte România pe plan extern. Pe data de 15 martie, va avea loc şedinţa CSAT din primul trimestru al anului în curs. Sunt chestiuni care trebuie să fie discutate în primul trimestru, chestiuni legate de buget şi de bilanţ. Revoluţionarii: am constatat că există o preocupare intensă în acest domeniu. Legislaţia a fost modificată şi a instituit o procedură de reverificare a titlurilor. Legea prevede foarte clar că nimeni nu primeşte un titlu pe care nu l-a avut. Deci toţi cei care au fost trecuţi în anexele pe care le-am semnat au avut şi înainte acest titlul. Administraţia Prezidenţială nu are atribuţii în verificarea unor contestaţii.

Despre revoluţionari:

Revoluţionarii: am constatat că există o preocupare intensă în acest domeniu. Legislaţia a fost modificată şi a instituit o procedură de reverificare a titlurilor. Legea prevede foarte clar că nimeni nu primeşte un titlu pe care nu l-a avut. Deci toţi cei care au fost trecuţi în anexele pe care le-am semnat au avut şi înainte acest titlul. Administraţia Prezidenţială nu are atribuţii în verificarea unor contestaţii. Doar secretariatul de stat şi comisiile parlamentare au obligaţia să verifice asupra contestaţiilor depuse. Legea îmi dă o singură atribuţie: să iau act de aceste liste şi să le validez prin decret. Aceste titluri în nicun caz nu sunt decoraţii conferite de preşedinte.

Bebelusii din Arges:

M-am infromat, fiindcă tema mă preocupă. Am avut chiar două discuţii cu ministrul sănătăţii, aştept să primesc un raport pe această temă. Urmăresc cu aceeaşi îngrijoare ca şi dvs. În acest moment, este prematur să vă dau un răspuns ultimativ. Urmăresc cu atenţia ş recunosc, un pic de îngrijoare evoluţia.

Despre numirea lui Kovesi

Este evident ca am fost informat despre acest demers si cred ca rezultatele DNA vorbesc de la sine.